Shia LaBeouf, arestat la New Orleans, în urma unei bătăi într-un magazin, în care a agresat doi bărbaţi
Actorul Shia LaBeouf a fost arestat, marţi dimineaţa, în urma unei presupuse altercaţii, în timpul sărbătorii Mardi Gras din oraşul american New Orleans, relatează revista Variety, citată de Agerpres.
Actorul american, cunoscut din seria de filme "Transformers", a fost implicat într-un incident, la scurt timp după miezul nopţii, în faţa unui bar din Cartierul Francez din New Orleans. El a primit îngrijiri medicale de la paramedici. Publicaţia de specialitate TMZ a relatat, citând un martor, că LaBeouf a fost condus afară dintr-un bar din motive necunoscute. Presupusa altercaţie ar fi avut loc ulterior.
LaBeouf a mai avut probleme în 2017
Conform documentelor legale, Shia LaBeouf ar fi vizat de două acuzaţii de agresiune. LaBeouf are un istoric de comportament imprevizibil şi probleme legale anterioare, inclusiv un proces intentat împotriva sa de cântăreaţa FKA Twigs, care l-a acuzat pe actor de agresiune sexuală şi abuz fizic şi emoţional. Acest proces a fost soluţionat în iulie anul trecut.
Anterior, LaBeouf a fost obligat de instanţă să urmeze un program de reabilitare după ce, în 2017, a fost arestat în Georgia pentru comportament turbulent în spaţii publice, în stare de ebrietate.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰