AIEA încearcă să reconecteze centrala nucleară Zaporojie la energia electrică. Zelenski: "Situaţia e critică"
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunțat că a intrat în contact atât cu Ucraina, cât și cu Federația Rusă pentru a restabili cât mai rapid alimentarea cu energie a centralei nucleare de la Zaporojie. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, susţine că situația a devenit critică după ce bombardamentele au împiedicat restabilirea alimentării cu energie necesare pentru răcirea reactoarelor, potrivit Mediafax.
Rafael Grossi, directorul general al agenției, a transmis, marți că se află în contact atât cu oficialii Ucrainei, cât și cu oficiali ruși pentru a găsi metode de evitare a unui dezastru nuclear.
"Sunt în contact permanent cu cele două părți, cu scopul de a permite reconectarea rapidă a centralei la rețeaua electrică", a comunicat Rafael Grossi.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că centrala se află într-o situație fără precedent, întrucât a fost deconectată de la rețeaua electrică, iar unul dintre generatoarele de rezervă a cedat. În lipsa puterii oferite de generator, procesul de răcire a reactoarelor este afectat, fapte ce crește riscul producerii unei catastrofe nucleare.
"Aceasta este o amenințare pentru toată lumea. Niciun terorist din lume nu a îndrăznit vreodată să facă unei centrale nucleare ceea ce face Rusia", a precizat Zelenski într-un mesaj pe X.
Deși în prezent instalația de la Zaporojie nu produce energie, combustibilul nuclear de la centrală trebuie menținut la o temperatură optimă în vederea evitării unui dezastru.
Centrala se află sub ocupație rusă încă din primele săptămâni ale Războiului din Ucraina, iar de atunci, atât autoritățile de la Kiev, cât și cele de la Moscova se acuză reciproc de periclitarea siguranței centralei.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰