Şofer român de TIR, acuzat de crimă în Italia. A înjunghiat mortal un conaţional, într-o parcare
Un șofer român de camion a murit înjunghiat cu un cuțit într-o parcare din nordul Italiei, anunță presa italiană. Agresorul este tot un român.
Alarma a fost dată cu câteva minute înainte de ora unu, duminică noapte, atunci când cadavrul lui Ionuț Marius Cal a fost găsit într-o parcare publică din Bolzano, un oraş situat în nordul Italiei, potrivit curierulitaliei.it.
Din declarațiile martorilor a reieșit că cei doi s-au certat în cursul zilei din motive banale. Seara au avut din nou un conflict, care a degenerat şi în urma căruia agresorul s-a năpustit cu un cuţit asupra victimei în vârstă de 32 de ani.
Poliţiştii sosiţi la faţa locului au descoperit mai multe plăgi înjunghiate, dintre care una mortală sub axila stângă.
"Am privit pe fereastră și am putut vedea victima. Striga și a făcut câțiva pași, înainte de a se prăbuși. Am sunat imediat la numărul de urgență", a povestit un martor ocular, potrivit publicaţiei online suedtirolnews.it.
Agresorul, un român în vârstă de 47 de ani, a fost găsit câteva ore mai târziu de poliţişti într-o altă parcare aflată la câţiva zeci de kilometri distanţă. Părăsise imediat zona crimei.
Atât bărbatul, cât și vehiculul corespundeau descrierii date de martori. De asemenea, acesta avea urme de sânge pe corp, iar în vehicul se aflau haine îmbibate cu sânge.
Iulian Alinil Brujan, românul bănuit că a comis crima, a fost interogat de procurorul general și apoi plasat în arest sub suspiciunea de crimă. Suspectul a refuzat să răspundă la întrebările anchetatorilor.
Victima lasă în urmă o familie tânără în România: partenera sa și un copil de un an.
Și suspectul este căsătorit și are copii.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰