Video Şoferul care a semănat teroare în Modena. A spulberat pietoni pe trecere, apoi a atacat martorii cu un cuţit
Scene de coşmar în Italia! Mai multe persoane şi-au văzut moartea cu ochii după ce un şofer teribilist, cu posibile probleme psihice, i-a lovit din plin, cu peste 100 de kilometri pe oră. Opt au fost răniţi, iar patru sunt în stare extrem de gravă. Martorii spun că au văzut victimele pur şi simplu zburând. Panica nu s-a oprit aici. După ce a semănat teroare, agresorul a scos un cuţit şi a încercat să lovească pe oricine încerca să îl oprească.
Ora 16:30. Centrul oraşului Modena. Pietonii merg liniştiţi pe drum. Cu acceleraţia apăsată la maxim, un şofer parcă scăpat de sub control trage brusc de volan spre trotuar şi intră direct în mulţime, după care se izbeşte de vitrina unui magazin. Două persoane, printre care şi o femeie de 55 de ani au fost lovite atât de tare încât le-au fost amputate picioarele.
"Femeia aceasta nu mai are picioare".
Alte şase persoane au fost rănite. Viteza ameţitoare cu care circula şoferul e confirmată şi de imaginile surprinse de camerele de supraveghere.
"Doi dintre răniţii cei mai grav sunt de origine străină. O turistă germană şi o altă turistă poloneză care se aflau în vizită la Modena. Ceea ce putem spune este că locuitorii din Modena pot sta liniştiţi, deoarece situaţia este sub control", a declarat Massimo Mezzetti, primarul din Modena.
Agresorul nu s-a potolit aici. După ce a semănat teroare, ar fi coborât din maşină cu un cuţit în mână şi a început să atace pe oricine încerca să îl oprească.
"Suspectul a ieşit din maşină şi, în timp ce încercam să o ajut pe femeia căreia îi fuseseră amputate picioarele, el a fugit. Aşa că l-am urmărit. Am fost înjunghiat de două ori. Am reuşit să evit una dintre lovituri, iar la cealaltă i-am prins încheietura şi l-am imobilizat", a povestit un martor la tragedie.
"Erau oameni care plângeau, care fugeau şi mult zgomot. Am văzut maşina şi acest bărbat fugind", a adăugat altă persoană.
Martorii au intervenit cu disperare şi, după momente extrem de tensionate, au reuşit să îl imobilizeze până la sosirea forţelor de ordine. Bărbatul este un italian de 31 de ani, cu origini marocane şi a fost arestat sub suspiciunea de ucidere din culpă. Potrivit presei locale, acesta ar fi urmat în trecut un tratament psihiatric şi are studii în economie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
