„Am pielea de găină". Soldatul britanic, capturat și condamnat la moarte de ruşi, a fost obligat să cânte imnul Rusiei la televiziunea de stat
Soldatul britanic, capturat şi condamnat la moarte de separatiştii pro- ruşi din Doneţk, după ce a luptat alături de armata ucraineană a fost forţat să cânte imnul naţional al Rusiei pentru televiziunea de stat a ţării.
Aiden Aslin, în vârstă de 28 de ani a apărut cântând imnul într-o înregistrare difuzată la televiziunea de stat, înregistrare pe care multe voci o consideră a fi profund deranjantă, scrie The Sun.
Britanicul a fost condamnat la moarte de către pro-ruşii din Doneţk, regiune capturată de armata lui Putin, în timpul invaziei începute în luna februarie.
În imagini se observă cum el este îndemnat să cânte, de către americanul John Mark Dougan, un fost ofițer de poliție care lucrează pentru organizația rusă de propagandă Sputnik International.
Imediat după interpretare, Dougan îi spune britanicului că interpretarea lui a fost una extrem de emoţionantă „Am pielea de găină, omule. A fost al naibii de uimitor. Ai talent, omule. O voce uimitoare.”
- Un ofiţer al Armatei germane planifica un atac asupra unor politicieni pentru a da vina pe migranţi. A fost...
- Închisoare pe viaţă, pentru o dublă crimă din Satu Mare. Bărbatul recidivist, care a ucis doi bătrâni în...
- Al doilea cel mai căutat mafiot din Italia a ajuns la Roma după 28 de ani de fugă. Pentru ce a fost condamnat în...
Cine este Aiden Aslin
Aiden Aslin, în vârstă de 28 de ani, a fost trimis de armata ucraineană în Mariupol pentru a apăra oraşul-port. După o serie de confruntări dure cu armata rusă, unitatea lui Aslin a fost nevoită să depună armele. Nu pentru că nu ar mai fi dorit să continue lupta, ci pentru că pur şi simplu militarii au rămas fără muniţie. Pe contul de Telegram al aşa-numitei Donetsk People's Republic au apărut şi primele fotografii cu soldatul de naţionalitate britanică în captivitate. Aiden Aslin apare cu cătuşe la mâini, dar şi cu vânătăi pe faţă.
Aiden Aslin s-a mutat în Ucraina în 2018 după ce s-a îndrăgostit de o ucraineană. Şi-a întemeiat o familie în oraşul Nikolaev şi s-a înrolat în armata ucraineană imediat ce a luat şi cetăţenia. După ce a izbucnit războiul, el a fost trimis în Mariupol pentru a apăra oraşul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰