Antena Meniu Search
x

Video Soluții disperate pentru vaccinarea generală. În SUA se ia în calcul imunizarea cu jumătate de doză

Marea Britanie a devenit astăzi prima ţară din lume care a început imunizarea populaţiei cu serul Oxford- AstraZeneca. E mai ieftin, mai uşor de depozitat, însă aprobarea pentru statele Uniunii Europene va mai dura. În Statele Unite a apărut ideea de a vaccina cu jumătate de doză, ca să ajungă pentru mai mulţi. În ambele cazuri, consumul de alcool între cele două administrări ale vaccinului îi poate afecta eficienţa.

Ana Constantin
de Ana Constantin

la 04.01.2021, 21:38

Vezi și
  • Specialiștii nu au confirmat dacă vaccinarea cu jumătate de doză este eficientă

În vârstă de 82 de ani, Brian Pinker face dializă de câţiva ani. Era 8 şi jumătate dimineaţă, ora locală, când a primit prima doză a vaccinului anti-COVID produs de Oxford. Speră ca astfel să scape de teama care l-a bântuit tot anul trecut. 

Brian Pinker , primul pacient vaccinat cu serul Oxford-AstraZeneca: Vaccinul înseamnă totul pentru mine, adică, pentru liniştea mea, eu cred că e singura modalitate prin care voi reveni la viaţa normală. Acest virus este groaznic, nu-i aşa?

Jumătate de milion de doze sunt pregătite să fie administate în tot Regatul. Cu peste 50 de mii de cazuri înregistrate şase zile la rând, guvernul îşi pune speranţa în vaccinare. Premierul Boris Johnson speră să imunizeze, până la primăvară, zeci de milioane de oameni. Până atunci, restricţiile vor fi menţinute şi, poate, chiar înăsprite. Opoziţia îi cere chiar carantina generală. Cu peste 21 de milioane de infectări, Statele Unite, în schimb, iau în calcul o soluţie controversată pentru imunizarea rapidă a populaţiei.  

Campania de vaccinare din SUA, mai lentă decât s-a anticipat

Dr. Moncef Slaoui, coordonator vaccinare: Dacă administrăm jumătate din doză persoanelor între 18 şi 35 de ani, adică două doze, dar fiecare redusă la jumătate, înseamnă că vom îndeplini exact obiectivul de a imuniza de două ori mai mulţi oameni cu dozele pe care le avem. 

Coordonatorul campaniei de vaccinare susţine că reacţia imunitară va fi identică chiar şi cu doze de vaccin reduse la jumătate. Dar nici producătorii, nici specialiştii nu au confirmat asta. Până sâmbătă, în Statele Unite fuseseră vaccinaţi peste patru milioane de oameni, de cinci ori mai puţini decât era planul. Măsurile de protecţie rămân valabile în continuare. 

Dr. Anthony Fauci, expert boli infecțioase: Purtarea măştii peste tot, distanţarea fizică, evitarea formării mulţimilor, mai ales în interior. Trebuie pur şi simplu să continuăm să facem toate acestea!  

Doctorul Fauci l-a contrazis ferm pe preşedintele Trump care a afirmat, pe Twitter, că numărul infectărilor şi deceselor este supraevaluat. El i-a îndemnat pe cei ce gândesc astfel să meargă în spitale pentru a vedea dezastrul cu ochii lor. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Stiri externe » Soluții disperate pentru vaccinarea generală. În SUA se ia în calcul imunizarea cu jumătate de doză