Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Spiritul Crăciunului, de la Vatican la Palatul Buckingham. Concerte, copii și vești bune pentru Regele Charles

Spiritul Crăciunului se simte peste tot în lume! La Vatican, atmosfera a fost magică în timpul unui concert grandios, la care a fost prezent şi Papa Leon. În acelaşi timp, în Marea Britanie, Regina Camilla a dat startul sărbătorilor de iarnă: a petrecut timp cu mai mulţi copii bolnavi, alături de care a decorat bradul de Crăciun şi a savurat un ceai. Iar Regele Charles al III-lea a primit de la medici cea mai frumoasă veste de sărbători: tratamentul său împotriva cancerului a evoluat atât de bine, încât de anul viitor, poate fi redus considerabil.

de Redactia Observator

la 13.12.2025 , 09:54

Concertul susţinut aseară în sala Paul al VI-lea din Vatican a marcat apropierea primului Crăciun din pontificatul Papei Leon.

"Muzica este o cale către înţelegerea demnităţii fiinţei umane şi confirmarea vocaţiei fiecăruia", spune Papa Leon al XIV-lea.

Magia Crăciunului a ajuns zilele acestea şi la Familia Regală din Marea Britanie! La reşedinţa din Londra, Regina Camilla a invitat zece copii bolnavi, susţinuţi de organizaţiile sale caritabile, să decoreze bradul de Crăciun - o tradiţie pe care o respectă cu sfinţenie de 20 de ani. Micuţii s-au bucurat de un meniu delicios pregătit special pentru ei: cârnaţi, piure de cartofi şi mazăre. Moşul a răsplătit-o pe Majestatea Sa şi cu un cadou.

Articolul continuă după reclamă

Cel mai frumos dar de Crăciun a venit pentru Regele Charles

Monarhul de 77 de ani a anunţat că tratamentul său împotriva cancerului a evoluat atât de bine, încât de la anul va putea fi redus considerabil.

"Ştiu din propria experienţă că un diagnostic de cancer poate fi copleşitor. Ştiu, de asemenea, că depistarea la timp poate schimba evoluţia tratamentului. Această etapă importantă este atât o binecuvântare personală, cât şi o mărturie a progreselor remarcabile care au fost făcute în îngrijirea cancerului în ultimii ani", spune Regele Charles al III-lea.

Şi peste ocean se simte că vine Crăciunul. În New Mexico, colindele au început să răsune pe străzi. Totul în timp ce în Arizona, palmierii strălucesc deja sub mii de luminiţe, iar casele au îmbrăcat straie de sărbătoare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Cum gestionaţi scumpirile de Crăciun?
Observator » Ştiri externe » Spiritul Crăciunului, de la Vatican la Palatul Buckingham. Concerte, copii și vești bune pentru Regele Charles