Statele Unite, în blocaj financiar, de trei zile
Senatul Statelor Unite dezbate, chiar în aceste clipe, un acord ca să iasă din blocajul financiar în care se află de trei zile.
Senatul Statelor Unite dezbate, chiar în aceste clipe, un acord ca să iasă din blocajul financiar în care se află de trei zile. De sâmbătă, toate instituţiile federale ne-esenţiale au rămas fără fonduri, iar democraţii condiţionează votul bugetului de noile legi anti-imigraţie. Alături de cei peste 100 de mii de oameni intraţi forţat în şomaj tehnic, cei mai afectaţi sunt turiştii.
Este o cursă contratimp. În vigoare de sâmbătă, blocajul instituţiilor federale a trimis deja în şomaj tehnic peste 100 de mii de oameni, personal al instituţiilor administrative. Ambasada Statelor Unite la Bucureşti va continua să asigure serviciile consulare şi pe cele legate de viză. Comunicarea cu publicul, însă, va fi afectată. Un mesaj scurt, pe pagina de facebook a instituţiei, anunţă blocajul.
Serviciile esenţiale sunt, în continuare, asigurate, însă la un nivel minim. Turismul a fost deja afectat. Statuia Libertăţii a fost redeschisă astăzi, după ce statul New York a decis să acopere din propriul buget cheltuielile. 65 de mii de dolari pe zi.
Din cauza crizei, Donald Trump ar putea fi nevoit să îşi anuleze participarea la forumul economic din Davos.
Internauţii fac haz de necaz şi spun, cu ironie, că blocajul a afectat deja bugetul familiei Trump. În weekend, clienţii unui restaurant de lux, pe care preşedintele îl deţine în Palm Beach, au primit caviar servit cu tacâmuri din plastic. Mai mult, şi gramajul porţiilor pare să fi fost redus, scriu oamenii, nemulţumiţi.
Ultima criză bugetară din Statele Unite a avut loc în 2013, în timpul administraţiei Obama şi a durat 16 zile. Economia Statelor Unite a pierdut, atunci, 24 de miliarde de dolari
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰