Observator » Ştiri externe » Indignare și furie în America, în urma morții studentului ținut în captivitate de Coreea de Nord.

Indignare și furie în America, în urma morții studentului ținut în captivitate de Coreea de Nord.

Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 20.06.2017, 19:49 | Modificat la 21.06.2017, 02:27

Studentul american, eliberat săptămâna trecută de Coreea de Nord, a murit într-un spital din Ohio. Sfârşitul lui Otto Warmbier a dat naştere unui val de furie şi revoltă în opinia publică internaţională.

Studentul american, eliberat săptămâna trecută de Coreea de Nord, a murit într-un spital din Ohio. Sfârşitul lui Otto Warmbier a dat naştere unui val de furie şi revoltă în opinia publică internaţională.

Avea 22 de ani şi, în ultimele zile, a fost incapabil de orice reacţie. Pe patul de spital din Ohio nu a putut să mănânce, să vadă sau să le vorbeasca părinţilor care l-au vegheat.

Un deznodământ clar încă de la sosirea în Statele Unite, săptămâna trecută. La finalul a 17 luni de detenţie în Coreea de Nord, cea mai mare parte în comă.

Articolul continuă după reclamă

Destinul lui Otto Warmbier s-a decis în ianuarie 2016. Turist, în cadrul unei excursii organizate, a fost acuzat că a încercat să fure un afiş de propagandă al regimului.

O oră a durat procesul în care studentul a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică. Câteva săptămâni mai târziu a intrat în comă.

Moartea lui Otto Warmbier vine într-un moment în care relaţiile între Statele Unite şi Coreea de Nord sunt extrem de tensionate din cauza programului de înarmare nucleară şi a repetatelor teste cu rachetă pe care Phenianul le desfăşoară.

Pe acelaşi subiect