Antena Meniu Search
x

Curs valutar

SUA a primit o investiție de 20 de miliarde $ de la un miliardar din Emirate. Unde merg banii: "S-ar putea să dea dublu, chiar mai mult"

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat marţi o investiţie străină de 20 de miliarde de dolari pentru construirea unor noi centre de date în Statele Unite, din partea lui Hussain Sajwani, miliardar din Emiratele Arabe Unite şi fondator al companiei de dezvoltare imobiliară DAMAC Properties, care a promis să investească cel "puţin" această sumă, transmite CNBC, potrivit News.ro.

de Redactia Observator

la 07.01.2025 , 20:24

SUA a primit o investiție de 20 de miliarde $ de la un miliardar din Emirate. Unde merg banii SUA a primit o investiție de 20 de miliarde $ de la un miliardar din Emirate. Unde merg banii - Profimedia

"S-ar putea să meargă până la dublu, sau chiar mai mult decât dublu", a spus Trump referindu-se la investiţia companiei lui Sajwani.

Prima fază a proiectului

Prima etapă a planului va avea loc în mai multe state, inclusiv Texas, Arizona, Oklahoma, Louisiana, Ohio, Illinois, Michigan şi Indiana, a detaliat preşedintele ales. Sajwani a declarat că alegerea lui Trump ca preşedinte l-a încurajat să facă această investiţie majoră.

Articolul continuă după reclamă

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"A fost o veste uimitoare pentru mine şi familia mea când [Trump] a fost ales în noiembrie. Am aşteptat patru ani pentru a creşte investiţiile noastre în [SUA] la sume foarte mari de bani", a spus dezvoltatorul din Dubai în cadrul unui discurs scurt la Mar-a-Lago.

Investiţii străine atrase de administraţia Trump

Angajamentul lui Sajwani este cel mai recent exemplu de lider străin din mediul de afaceri care promite investiţii semnificative în SUA ca urmare a victoriei lui Trump împotriva vicepreşedintelui democrat Kamala Harris.

Luna trecută, CEO-ul SoftBank, Masayoshi Son, a anunţat planuri de a investi 100 de miliarde de dolari în America şi de a crea 100.000 de locuri de muncă pe durata mandatului de patru ani al lui Trump.

Trump, care va prelua oficial funcţia pe 20 ianuarie, a încercat să atragă mai multe companii străine să investească în SUA, oferind stimulente, cum ar fi aprobări accelerate ale permiselor pentru investiţii de peste 1 miliard de dolari.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Plătiţi online taxele şi impozitele, ca să evitaţi cozile de la ghişeu?
Observator » Ştiri externe » SUA a primit o investiție de 20 de miliarde $ de la un miliardar din Emirate. Unde merg banii: "S-ar putea să dea dublu, chiar mai mult"