Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video SUA au anunţat că vor răzbuna atacul asupra bazei militare din Iordania, în care au murit trei soldaţi americani

Statele Unite şi Iran sunt la un pas de conflict armat după un atac cu drone la o bază militară americană din Iordania. Trei soldaţi au murit şi alţi 34 au fost răniţi, iar Teheranul e văzut drept principalul vinovat. Casa Albă a promis un răspuns militar pe măsură. 

de Redactia Observator

la 29.01.2024 , 20:05

Atacul avut loc în timpul nopţii. Primele informaţii arată că aparatul de zbor inamic nu a fost doborât pentru că a fost confundat cu unul al armatei americane care trebuia să revină la bază.

Joe Biden promite răzbunare

Joe Biden, preşedintele SUA: Am avut o zi dificilă în Orientul Mijlociu. Am pierdut trei suflete curajoase. Să ţinem un moment de reculegere pentru cei trei soldați căzuți la datorie. Și vom răspunde! 

Vezi și

Atacul a fost revendicat de Rezistenţa Islamică din Irak, un grup din care fac parte mai multe facţiuni. Toate sunt finanţate de Iran, motiv pentru politicienii americani au cerut acţiuni directe împotriva Teheranului.

Pe acelaşi subiect

John Kirby, coordonator probleme securitate Casa Albă: Ştim că Iran finanţează aceste grupuri. În unele cazuri le furnizează informaţii care le permit acestor grupuri să lanseze aceste atacuri. Luăm lucrurile foarte în serios. Nu vrem un război mai larg cu Iran, nu vrem un război mai larg în regiune, dar vom face ceea ce trebuie să facem. 

Baza militară lovită de drone este poreclită Turnul 22 şi se află în nord-estul Iordaniei, la graniţa cu Siria şi Irak. Locaţia are o importanţă strategică majoră pentru că de acolo Statele Unite pot supraveghea mişcările teroriştilor Stat slamic, dar şi ale miliţiilor finanţate de Iran. 

Dana Pittard, general al armatei SUA: Ar trebui să atacăm aceste grupuri, dar trebuie să analizăm şi posibile ţinte în Iran. Trebuie să transmitem un mesaj puternic nu doar Iranului, ci şi ţărilor care susţin Iranul, adică Rusia şi China. 

Teheranul susţine că nu are nicio implicare

Nasser Kanaani, purtător de cuvânt MAE Iran: Grupurile de rezistență din regiune nu primesc ordine din Republica Islamică Iran. Nu căutăm tensiuni cu America, în interiorul sau în afara regiunii.

Iordania, un aliat apropiat al Statelor Unite, găzduieşte de mai mult timp baze americane. 3.000 de militari americani se află acolo, iar sute dintre ei antrenează armata locală. De când a început războiul din Gaza, au avut loc 171 de atacuri împotriva bazelor militare americane din Siria şi Irak.

Acesta este primul care a avut loc în Iordania şi singurul în care au fost ucişi soldaţi americani. Alte rachete şi drone au fost lansate în Marea Roşie, de rebelii Houth. Gruparea militară vizează navele de transport marfă. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri externe » SUA au anunţat că vor răzbuna atacul asupra bazei militare din Iordania, în care au murit trei soldaţi americani