Antena Meniu Search
x

Statele Unite au depăşit 100.000 de decese din cauza noului coronavirus

Statele Unite, ţara cu cele mai multe cazuri de Covid-19, a depăşit pragul de 100.000 de decese cauzate de noul coronavirus. Pe poziţia a doua se află Marea Britanie, cu 37.048 de decese, urmată de Italia, cu 32.955 de morţi.

Veronica Micu
de Veronica Micu

la 27.05.2020, 07:21

Statele Unite au depăşit 100.000 de decese din cauza noului coronavirus - Profimedia / imaginie ilustratuvă
  • 29.450 de persoane şi-au pierdut viaţa în New York.
  • Marea Britanie, pe locul doi la numărul de decese Covid-19.

În ultimele 24 de ore, Statele Unite au înregistrat 774 de noi decese din cauza Covid-19, ceea ce duce numărul total al persoanelor care au murit după ce au fost infectate la 100.579, potrivit cifrelor Worldmeters.

La nivel de state, cele mai multe cazuri şi decese sunt în New York. 29.450 de persoane au murit în acest stat şi 373.615 au avut rezultate pozitive la testele pentru Covid-19.

Pe poziţia secundă se află statul New Jersey, aflat în imediata vecinătate a New York-ului. 11.197 de persoane şi-au pierdut viaţa aici şi 157.015 au fost infectate.

Deşi se înregistrează o scădere a numărului de decese şi noi îmbolnăviri, SUA rămâne de departe ţara cu cele mai multe cazuri de Covis-19 din lume.

Marea Britanie, pe locul doi la numărul de decese Covid-19

Pe poziţia a doua în ceea ce priveşte numărul de decese cauzate de noul coronavirus, se află Marea Britanie, cu 37.048 de decese, iar pe poziţia a treia este Italia cu 32.955 de morţi.

În ceea ce priveşte numărul de îmbolnăviri, SUA ocupă prima poziţia în lume, având 1.725.140 de persoane testate pozitiv, scrie Mediafax.

Locul al doilea este ocupat de Brazilia, cu 392.360 de îmbolnăviri şi pe poziţia a treia se află Rusia cu 362.342 de cazuri.

Citește și:

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri externe » Statele Unite au depăşit 100.000 de decese din cauza noului coronavirus