Antena Meniu Search
x

Curs valutar

SUA se opun prin veto unei rezoluţii ONU privind accesul ajutorului umanitar în Fâșia Gaza. Reacţia Rusiei: "Am fost din nou martori ai ipocriziei"

Război Israel - Hamas. SUA a recurs miercuri la dreptul de veto în cazul unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU care ar fi cerut o suspendare a ostilităţilor din conflictul dintre Israel şi militanţii palestinieni Hamas pentru a permite accesul ajutorului umanitar în Fâşia Gaza.

de Redactia Observator

la 18.10.2023 , 21:12

SUA se opun prin veto unei rezoluţii ONU privind accesul ajutorului umanitar în Fâșia Gaza. Reacţia Rusiei: "Am fost din nou martori ai ipocriziei" SUA se opun prin veto unei rezoluţii ONU privind accesul ajutorului umanitar în Fâșia Gaza. Reacţia Rusiei: "Am fost din nou martori ai ipocriziei" - Profimedia

Votul asupra textului redactat de Brazilia a fost amânat de două ori în ultimele două zile, în timp ce Statele Unite încearcă să intermedieze accesul ajutoarelor în Gaza.

Miercuri, 12 membri au votat în favoarea proiectului de text, în timp ce Rusia și Marea Britanie s-au abținut. „Suntem pe teren și facem munca grea a diplomației”, a declarat ambasadorul american la ONU, Linda Thomas-Greenfield, în fața celor 15 membri ai consiliului după vot. „Credem că trebuie să lăsăm această diplomație să se desfășoare”.

Reacţiile ambasadorilor străini

Articolul continuă după reclamă

China s-a declarat şocată şi dezamăgită de veto-ul american, afirmând că "a fost de-a dreptul incredibil". În schimb, doi membri ai G7 din Consiliu, Japonia şi Franţa, au susţinut moţiunea Braziliei.

Pe acelaşi subiect

„Da, rezoluțiile sunt importante. Și da, acest consiliu trebuie să se pronunțe. Dar acțiunile pe care le întreprindem trebuie să fie dublate de faptele de pe teren și să sprijine eforturile diplomatice directe. Acest lucru poate salva vieți. Consiliul trebuie să facă acest lucru cum trebuie”, a spus ea.

În mod tradițional, Washingtonul îl protejează pe aliatul său Israelul de orice acțiune a Consiliului de Securitate.

„Tocmai am fost din nou martori ai ipocriziei și standardelor duble ale colegilor noștri americani”, a declarat ambasadorul rus la ONU, Vassily Nebenzia. O rezoluție redactată de Rusia care cerea o încetare a focului umanitară nu a trecut luni. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut miercuri o încetare imediată a focului umanitar pentru a permite eliberarea ostaticilor și acordarea de ajutor umanitar în Gaza.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » SUA se opun prin veto unei rezoluţii ONU privind accesul ajutorului umanitar în Fâșia Gaza. Reacţia Rusiei: "Am fost din nou martori ai ipocriziei"