Summitul NATO inaugurează noul sediu al Alianței Nord-Atlantice, la Bruxelles
Evenimentul, cel de-al 27-lea de acest tip, este organizat în noul sediu al organizaţiei, a cărui construcţie a început în 2010 şi pentru care a fost alocat un buget de 1,2 miliarde de dolari. Sediul anterior al cartierului general al NATO, care a găzduit până în prezent delegaţiile naţionale ale statelor membre, staff-ul organizaţiei şi unde au fost organizate reuniunile la nivel înalt şi cele ministeriale, fusese construit în anul 1967, conform agenţiei Reuters.

Summitul din 25 mai 2017 este primul eveniment la nivel înalt al organizaţiei la care participă preşedintele SUA, Donald Trump, şi proaspătul ales preşedinte al Franţei, Emmanuel Macron.
Principalele teme care vor fi luate în discuţie de şefii de stat sau de guvern ai statelor membre NATO vizează consolidarea relaţiei trans-atlantice, concomitent cu un echilibru în eforturile de apărare care presupune împărţirea echitabilă a sarcinilor şi responsabilităţilor între aliaţi, cu accent pe sectorul finanţării Apărării. Deopotrivă, va fi realizată o analiză a gradului de implementare a deciziilor adoptate cu prilejul summitului de la Varşovia al organizaţiei, din iulie 2016.
Situaţia din Afganistan, eventualitatea suplimentării numărului de soldaţi dislocaţi de NATO în cadrul misiunii din această ţară şi un posibil rol sporit al organizaţiei la nivel internaţional în combaterea terorismului s-ar putea regăsi pe agenda întâlnirii de la Bruxelles, indică AFP.
O altă temă importantă ar putea viza cooperarea la nivelul NATO privind combaterea ameninţărilor cibernetice, scrie agenţia DPA, care notează că în anul 2016 organizaţia s-a confruntat cu o creştere cu 60% a atacurilor cibernetice la adresa infrastructurii sale.
Precedentul summit al organizaţiei a fost organizat la 8-9 iulie 2016, în Varşovia (Polonia), prilej cu care a fost anunţată capacitatea operaţională iniţială a apărării antirachetă a Alianţei Nord-Atlantice (NATO BMD) şi a fost transferată către NATO comanda şi controlul asupra Aegis Ashore.
Sursa: Agerpres
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰