Tânăr român de 19 ani, mort în Italia după ce a căzut de pe stânci, la Colle di San Martino. Băiatul a fost găsit fără suflare de un alpinist
Încă o tragedie românească în Italia. Tânărul George Marian Bica, în vârstă de 19 ani, din România, a fost găsit mort, joi 31 mai, în jurul orei 14:30, la poalele unui perete de stâncă unde se antrenează alpiniștii.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat pentru presa din Pensinsulă că, potrivit unor prime reconstituiri, George a ajuns pe culmea muntoasă din Colle di San Martino urmând traseul pe o cărare și apoi a căzut în gol, murind pe loc.
Trupul neînsuflețit al băiatului român a fost descoperit de un alpinist, sosit în via San Martino pentru a se antrena.
George era din România, dar rezident de peste 10 ani la Rezzato, în provincia Brescia, Lombardia.
Anchetatorii momentan nu exclud că ar fi putut fi un accident, dar ipoteza de sinucidere este, de asemenea, luată în considerare, relatează Giornale di Brescia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰