Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Testare obligatorie în masă, după explozia cazurilor de COVID din Hong Kong. Cât de gravă ar putea deveni curând situaţia

Hong Kong va impune testarea obligatorie, începând cu mijlocul lunii martie, pentru cei 7,4 milioane de locuitori, a declarat marţi liderul Carrie Lam. Cercetătorii au prezis că infectările ar putea atinge luna viitoare un vârf uimitor de 180.000 pe zi, relatează Reuters.

de Redactia Observator

la 22.02.2022 , 17:24

Hong Kong impune testarea obligatorie în masă Hong Kong impune testarea obligatorie în masă - Profimedia

Restricţiile stricte privind coronavirusul vor fi în vigoare până la jumătatea lunii aprilie, iar şcolile vor fi închise până în august, în timp ce autorităţile luptă să controleze creşterea „exponenţială” a cazurilor, care a copleşit sistemul sanitar, a precizat Carrie Lam. „Următoarele trei luni sunt cruciale în lupta împotriva pandemiei”, a mai spus Lam, în cadrul unei conferinţe de presă.

Lam a reiterat importanţa aplicării strategiei „zero-COVID-19”, o strategie similară cu cea a Chinei, care are scopul de a eradica focarele. Ea a mulţumit în mod repetat autorităţilor pentru „sprijinul lor ferm”, relatează news.ro.

Testare obligatorie pentru COVID-19 în Hong Kong

Articolul continuă după reclamă

Rezidenţii ar trebui să se testeze de trei ori în cadrul schemei de testare obligatorie, capacitatea zilnică de testare ajungând la un milion.  Autorităţile sanitare au comunicat 6.211 de cazuri noi, 32 de decese şi alte 9.369 de cazuri pozitive. 

Pe acelaşi subiect

Experţii se aşteaptă la 180.000 de cazuri noi pe zi

Într-o lucrare intitulată „Modelarea celui de-al cincilea val de COVID-19 în Hong Kong”, cercetătorii de la Universitatea din Hong Kong au spus că şi-au actualizat studiul publicat pe 10 februarie pentru a arăta că numărul de decese zilnice ar putea atinge un vârf de aproape 100, până la sfârşitul lunii martie, şi decesele cumulate ar putea ajunge la aproximativ 3.206, până la jumătatea lunii mai. Infecţiile ar putea ajunge la 180.000 pe zi.

Cu mai puţin de două săptămâni în urmă, aceiaşi cercetători au prezis că infecţiile zilnice ar putea ajunge la aproximativ 28.000, până la jumătatea lunii martie, cu un total de 954 de decese, până la sfârşitul lunii iunie. Cazurile zilnice au crescut de aproximativ 70 de ori, de la începutul lunii februarie.

Zboruri internaţionale anulate din cauza COVID

Zborurile din nouă ţări, inclusiv Statele Unite şi Marea Britanie, vor rămâne anulate până pe 20 aprilie, alte ţări putând fi adăugate pe această listă, a mai adăugat Lam. Adunările cu mai mult de două persoane sunt interzise şi majoritatea locurilor, inclusiv şcolile, sălile de sport şi saloanele de înfrumuseţare, sunt închise. În total, peste 60.000 de cazuri au fost înregistrate, un număr mult mai mic decât în alte metropole.

În studiul citat a mai fost menţionat că numărul persoanelor infectate aflate în izolarea obligatorie de 7 zile ar putea ajunge la peste 600.000, în timp ce numărul persoanelor care au fost contacte apropiate şi se află în carantină timp de şapte zile ar putea ajunge la 1,8 milioane, ceea ce duce la o perturbare substanţială a societăţii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Testare obligatorie în masă, după explozia cazurilor de COVID din Hong Kong. Cât de gravă ar putea deveni curând situaţia