Antena Meniu Search
x

Doua vaccinuri anticoronavirus au intrat în ultima fază de testare

Este speranţa de care ne legăm toţi pentru a ne putea lua viaţa înapoi şi suntem aproape de a o atinge. Două vaccinuri care ne-ar putea oferi imunitate împotriva coronavirusului au intrat în ultima faza de testare şi ar putea ajunge în farmacii până la sfârşitul acestui an. Mai devreme decât în cele mai optimiste scenarii. Este un pas uriaş în lupta împotriva acestui virus cu care am pierdut până acum atât de multe bătălii. La nivel mondial, peste 650 de mii de oameni au murit, iar alţi 16,5 milioane s-au îmbolnăvit. 

de Redactia Observator

la 28.07.2020, 23:49

Vezi și
  • Specialiștii speră ca măcar un vaccin anticoronavirus să fie disponibil până la sfârșitul anului.

Vaccinul dezvoltat de compania americană Moderna şi cel al gigantului farmaceutic Pfizer au început să fie administrate voluntarilor. 

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite: Sunt mândru să anunţ că, din această dimineaţă, vaccinul Moderna a intrat în faza a treia de testare. Vorbim de faza a treia a studiului clinic, ultimul stadiu înainte de aprobare.

Cele două seruri au dat deja rezultate bune în primele etape de testare. Cei care au primit două doze de vaccin au avut niveluri de anticorpi împotriva noului coronavirus mai mari decât media observată la persoane care s-au recuperat după Covid-19, iar efectele adverse au fost unele uşoare. 

Frank Eder, cercetător: Odată ce testăm pe un grup mare de oameni, putem vedea cu adevărat eficacitatea şi siguranţa unui vaccin. Odată ce depăşim această etapă, putem trece la publicul larg şi să începem cu adevărat producţia în masă şi imunizarea populaţiei.

În cele două studii clinice, cele mai mari din lume în acest moment, sunt înrolați câte 30.000 de voluntari. 

Melissa Harting, voluntar: Ştiţi, nu am mai trăit niciodată astfel de vremuri. Să poţi lua parte la aşa ceva, ştiţi, la găsirea unui vaccin, este ceva extrem de important. 

Jennifer Haller, voluntar: Toţi ne simţim atât de neputincioşi acum. Sunt puţine lucruri pe care le poţi face pentru a învinge acest virus, iar să particip la acest studiu mi-a dat sentimentul că fac ceva. 

Doar jumătate dintre voluntari vor primi o doză din vaccinul antiCOVID. Restul vor primi un placebo, adică o simplă soluţie salină fără niciun fel de efect terapeutic. După 28 de zile de la prima administrare, voluntarii vor primi şi cea de a doua doză de 100 miligrame de vaccin. Nici cercetătorii, nici participanții nu vor ști cine a primit doza de vaccin și cine pe cea de placebo. Cercetătorii îi vor urmări apoi îndeaprope timp de câteva luni. 

Frank Eder, cercetător: Este colosal. Stăm pe margine pasivi, încercăm să purtăm măşti, să păstrăm distanţa socială şi să nu ieşim decât dacă este necesar. Este primul pas să luptăm activ împotriva virusului.

Anunţul despre începerea testării celor două vaccinuri a fost primită cu bucurie şi pe burse. Acţiunile companiei Moderna au crescut cu 9% în şedinţa de tranzacţionare de ieri, iar cele ale Pfizer şi BioNTech s-au apreciat cu 1,6%, respectiv 4,2%. 

150 de vaccinuri sunt în acest moment în diverse etape de testare în întreaga lume. Pentru 25 dintre acestea au început deja studiile clinice. Suficient pentru marile puteri să încerce să îşi rezerve cât mai multe doze din serurile miraculoase. 

Statele Unite au anunţat săptămâna trecută că au rezervat deja 100 de milioane de doze de vaccin, iar Marea Britanie a cumpărat 90 de milioane de doze. Pentru România negociază Uniunea Europeană cu mai mulţi giganţi farmaceutici. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Cum vă petreceţi Floriile?

Observator » Stiri externe » Doua vaccinuri anticoronavirus au intrat în ultima fază de testare