Video Tucker Carlson, interviu-eveniment cu Vladimir Putin. E primul interviu pe care preşedintele rus îl acordă unui jurnalist occidental, după invadarea Ucrainei
Vestea momentului vine din Moscova. Putin urmează să fie intervievat de prezentatorul american Tucker Carlson. Ar fi primul interviu pe care preşedintele rus îl acordă unui jurnalist occidental de la invazia Ucrainei. Carlson este o figură controversată în Statele Unite şi este cunoscut pentru critica adusă sprijinului american oferit lui Zelenski.
Într-un videoclip de patru minute şi jumătate, prezentatorul american le-a oferit fanilor săi unul dintre motivele pentru care a ales să facă o vizită în capitala rusească. "Suntem în Moscova acum. Suntem aici să-l intervievăm pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. Vom face asta în curând. În mod evident, există riscuri implicate în realizarea unui astfel de interviu. Așa că ne-am gândit cu atenție la asta timp de câteva luni", a declarat Tucker Carlson.
Anunţul a adunat zeci de milioane de vizualizări în numai câteva ore
Anunţul a adunat zeci de milioane de vizualizări în numai câteva ore. Carlson, unul dintre cele mai controversate personaje de televiune din Statele Unite, a prezentat detaliile din spatele deciziei sale. "În primul rând, este jobul nostru. Lucrăm în jurnalism. Datoria noastră este să informăm oamenii. După doi ani de la începutul războiului care a schimbat întreaga lume, majoritatea americanilor nu sunt informaţi", a declarat Tucker Carlson.
Recent concediat de la postul Fox News, Tucker Carlson este un apropiat al lui Donald Trump şi a criticat de mai multe ori sprijinul american pentru Ucraina în fața ofensivei rusești. În anunţul său, prezentatorul a afirmat că oamenii din țările anglofone sunt prost informați cu privire la război. "Cred că nimic nu s-a schimbat cu adevărat. Şi ei cred asta pentru că nimeni nu le-a spus adevărul. Mass-media lor este coruptă", a declarat Tucker Carlson. Mai mult, el a criticat interviurile din Statele Unite cu preşedintele ucrainean spunând că sunt "linguşitoare".
"Nu este jurnalism. Este propagandă guvernamentală, una dintre cele mai urâte propagande care duce la uciderea oamenilor", a declarat Tucker Carlson. A adăugat că i-a cerut un interviu şi lui Zelenski şi speră că va accepta. Carlson a spus, de asemenea, că varianta needitată va putea fi văzută pe site-ul său, iar Elon Musk a acceptat să nu blocheze marele moment atunci când va fi postat pe platforma X. Acesta ar fi primul interviu pe care președintele rus îl acordă unui jurnalist occidental de la invazia Ucrainei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰