Moarte misterioasă pentru un român de 33 de ani plecat la muncă în Italia. Tudor a fost găsit fără suflare în baie
Un român în vârstă de 33 de ani a fost găsit mort în localitatea Chiusi din provincia Toscana. Tudor Codău lucra în Italia de mai multă vreme, iar colegii de muncă s-au alarmat după ce nu a mai venit la serviciu de câteva zile.
![Tudor Codău Tudor, un român de 33 de ani plecat la muncă în Italia, a fost găsit mort în baie](https://img.observatornews.ro/0/2019/11/14/325480/1573759293d6fa29ba.webp?w=430&f=2&v=2)
Un român în vârstă de 33 de ani a fost găsit mort în localitatea Chiusi din provincia Toscana. Tudor Codău lucra în Italia de mai multă vreme, iar colegii de muncă s-au alarmat după ce nu a mai venit la serviciu de câteva zile.
Potrivit primapaginachiusi.it, Tudor Codău locuia singur și lucra pe plantația pomicolă Margheriti. Colegii lui au fost cei care au tras un semnal de alarmă. Nu a durat mult până când carabinieri au făcut o descoperire înfiorătoare. Tudor zăcea fără suflare, pe podeaua din baia casei sale, singur. Paramedicii au fost chemați imediat la fața locului, alături de medicii legiști, însă tot ce au mai putut face a fost să constate decesul.
Conform sursei citate, moartea a survenit din naturale, cel mai probabil un atac de cord. Ipoteza unei supradoze de droguri a fost scoasă din calcul, iar autopsia considerată inutilă.
"Când murim, murim singuri"
- Sanremo 2025. Olly a câştigat festivalul cu piesa "Balorda Nostalgia" şi va reprezenta Italia la Eurovision pe 17 mai
- Un cuplu din UK a zburat până în Italia pentru o zi, fiindcă o ieşire în Londra ar fi costat de trei ori mai mult
- Cod portocaliu în Italia. Ploile și inundațiile au făcut ravagii pe Insula Elba
- O româncă și soțul ei, morți într-un incendiu devastator la Rimini, în Italia. Au încercat să fugă, dar...
- Beatrice câştigă mii de euro, purtându-le de grijă petrecăreţilor din Milano. Cum a ajuns să fie cunoscută
Tânărul, originar din Botoșani, era liniștit și nu avea cazier penal. Pentru că locuia singur în localitatea Chiusi, nimeni nu a putut să-l ajute în timp util.
"Când murim, murim singuri. Niciodată nu a fost mai adevărat decât în acest caz", a scris publicația primapaginachiusi.it, care subliniază faptul că Tudor Codău este unul dintre oamenii care trăiesc într-o lume invizibilă, departe de casă, și de care nimeni nu are grijă.
"Tragedia lui Tudor Codău atrage atenția asupra unei lumi adesea invizibilă. Cea a multor tineri (și nu întotdeauna atât de tineri) care au venit din alte țări și lucrează la ferme, în fabrici, pe șantiere și pe care nimeni nu-i observă până când nu se întâmplă ceva grav. Iar atunci când se întâmplă ceva grav este și pentru că acești oameni trăiesc singuri, în afara contextului social. Poate este alegerea lor, dar și din cauza dificultăților de integrare suprapuse cu indiferența și ostracismul latent al populației locale", mai arată sursa citată.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰