Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ucraina promite să extindă atacurile asupra Rusiei. Sîrski recunoaşte că Moscova are "un avantaj"

Comandantul-șef al armatei Ucrainei a promis că va intensifica "scara și profunzimea” atacurilor asupra Rusiei, adăugând că Kievul nu va sta cu mâinile în sân în timp ce Moscova prelungește invazia care durează de trei ani, scrie AFP.

de Redactia Observator

la 23.06.2025 , 13:07

Ucraina promite să extindă atacurile asupra Rusiei. Sîrski recunoaşte că Moscova are un avantaj - Facebook

În ultimele săptămâni, eforturile diplomatice de a pune capăt războiului din Ucraina au stagnat. Ultima întâlnire directă între reprezentanții celor două părți a avut loc acum aproape trei săptămâni, iar de atunci nu au mai fost programate noi discuții.

Între timp, atacurile rusești asupra Ucrainei au continuat, provocând moartea a zeci de persoane, inclusiv în capitala Kiev, potrivit autorităților ucrainene. "Nu putem doar să ne apărăm", a declarat comandantul-șef al armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski. Potrivit acestuia, apărarea pasivă duce, în cele din urmă, la pierderea de teritorii și vieți omenești. El a subliniat că Ucraina va continua atacurile asupra țintelor militare din Rusia, considerându-le "eficiente"."Desigur că vom continua. Vom crește scara și profunzimea acestor lovituri."

De la începutul războiului, Ucraina a desfășurat frecvent atacuri de represalii pe teritoriul Rusiei, vizând infrastructura energetică și militară, inclusiv ținte aflate la sute de kilometri de linia frontului. Kievul susține că aceste acțiuni reprezintă un răspuns justificat la atacurile rusești asupra civililor și infrastructurii ucrainene.

Articolul continuă după reclamă

Recent, un atac rusesc desfășurat noaptea asupra unui bloc de locuințe din Kramatorsk, în estul Ucrainei, a ucis cel puțin patru persoane. În aceeași zi, un alt atac a vizat un teren de antrenament al armatei ucrainene, provocând moartea a trei soldați.

"Ei au un avantaj"

Sîrski a recunoscut că Rusia deține un avantaj în utilizarea dronelor, în special în producția celor conectate prin fibră optică, dificil de bruiat. "Din păcate, ei au un avantaj atât numeric, cât și în ceea ce privește raza de acțiune."

Comandantul a adăugat că Ucraina controlează încă 90 de kilometri pătrați de teritoriu în regiunea rusă Kursk, acolo unde a avut loc o incursiune îndrăzneață în august anul trecut. "Aceste acțiuni sunt preventive, ca răspuns la o posibilă ofensivă a inamicului."

Rusia a afirmat în aprilie că a recucerit complet regiunea Kursk și neagă orice prezență ucraineană acolo. În prezent, Moscova controlează aproximativ 20% din teritoriul Ucrainei și susține că a anexat patru regiuni, pe lângă Crimeea, ocupată din 2014.

Kievul acuză Moscova că sabotează intenționat orice acord de pace pentru a-și prelungi ofensiva și a cuceri noi teritorii. Duminică, armata rusă a anunțat capturarea satului Petrivske, din regiunea Harkov.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi hotărât cu cine votaţi pentru Primăria Capitalei?
Observator » Ştiri externe » Ucraina promite să extindă atacurile asupra Rusiei. Sîrski recunoaşte că Moscova are "un avantaj"