Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ucrainenii, blocați într-o clădire Severodonețk, țin piept atacului rușilor. Militarii trag cu un lansator de rachete pe geam

Mai mulți soldați ucraineni, blocați într-o clădire din Severodonețk, au ținut piept atacului rușilor. Militarii trag cu mitralierele și cu un lansator de rachete pe geam, potrivit unui mesaj publicat pe Twitter de Garda Națională a Ucrainei. 

de Redactia Observator

la 21.06.2022 , 14:45

Ucrainenii, blocați într-o clădire Severodonețk, țin piept atacului rușilor. Militarii trag cu un lansator de rachete pe geam Ucrainenii, blocați într-o clădire Severodonețk, țin piept atacului rușilor. Militarii trag cu un lansator de rachete pe geam - Captură video

Mai mulți soldați ucraineni sunt filmați cum se apără împotriva rușilor, într-o clădire aproape distrusă de gloanțe și proiectile. Un militar trage cu mitraliera pe geam și cu un lansator de rachete de tipul AG-7. De teama unui răspuns al replicilor, bărbatul se adăpostește după fiecare atac.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În estul Ucrainei, două oraşe se pregătesc de ce este mai rău

Articolul continuă după reclamă

"Oraşul este pregătit să se apere", a spus Vadim Liakh, primarul din Sloviansk, în estul Ucrainei, care ar putea în curând să devină un punct fierbinte al luptelor cu avansarea trupelor Moscovei din nord.

Pe acelaşi subiect

În faţa biroului său, în acest mic oraş din regiunea Doneţk, oamenii umpleau luni sticle cu apă dintr-un butoi. Situaţia "este complexă pentru că frontul s-a apropiat în ultimele săptămâni până la 15-20 de kilometri", a explicat pentru AFP Liakh. Trebuie să sperăm că "noile arme de care are nevoie armata noastră să sosească în curând", a adăugat el. 

Luptele au afectat deja locuitorii din Sloviansk. "Nu mai există apă curentă, nici gaz, dar cel puţin avem electricitate", a declarat Iuri, 66 de ani, în timp ce umplea o sticlă cu apă. 

Din cauza luptei intense în zonele în care există staţii de pompare, sunt "doar izvoare naturale şi cisterne de apă", explică primarul. Deşi alimentarea cu energie electrică este "instabilă", o treime din magazine sunt deschise şi vine ajutorul, adaugă el. În 2014, Sloviansk fusese deja capturat de separatiştii pro-ruşi, apoi preluat de forţele ucrainene după un lung asediu.

Primarul se află în contact zilnic cu armata, dar spune că nu se amestecă în treburile militare. "Ei ştiu mai bine decât oricine de ce este nevoie pentru operaţiunile militare", a asigurat el.  El a spus că nu a vorbit cu oficialii din oraşele devastate de război mai la est, precum Severodoneţk şi Lisihansk. "Algoritmul este clar: totul va depinde de situaţia de pe front" continuă el.

"Nu mai există apă curentă, nici gaz, dar cel puţin avem electricitate"

Pregătirile includ amenajarea unor spaţii de lucru "în adăposturile anti-bombă şi subsoluri ale spitalelor pentru a oferi îngrijiri de urgenţă chiar şi în timpul bombardamentelor”.

Înainte de război, Sloviansk avea o populaţie de aproximativ 100.000 de locuitori, dar acum are doar un sfert, ceea ce Liakh spune că este încă "mult". "Punem mai mult accent pe evacuare... Din păcate, oamenii nu ascultă întotdeauna”, a spus el.

La Kramatorsk, un alt oraş care se confruntă cu un posibil asalt rus, atmosfera este mai animată, cu mulţimi de soldaţi în supermarketuri şi în cafenele. "Deocamdată, este mai mult sau mai puţin calm”, a declarat primarul Oleksandr Goncharenko pentru AFP. "Seara sau noaptea se pot vedea nişte explozii la aproximativ 40-45 de kilometri distanţă". Ruşii se apropie "dar armata noastră încearcă să menţină poziţiile acum”.

În ultimele luni, autorităţile şi armata au contribuit la întărirea apărării şi Kramatorsk este "mai mult sau mai puţin" pregătit, crede consilierul oraşului. Oraşul dispune încă de apă şi electricitate, în ciuda întreruperilor ocazionale.

"Singurul lucru pe care nu îl avem în regiunea Doneţk este gazul, din cauza ţevilor sparte care vin din regiunile afectate de război Harkov şi Lugansk”, explică Goncharenko.

Aproximativ 30% din populaţie, adică aproximativ 60.000 de oameni, încă locuiesc în oraş, iar înregistrările telefonice arată că 10.000 de persoane plecate s-au întors recent, a spus el.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Ucrainenii, blocați într-o clădire Severodonețk, țin piept atacului rușilor. Militarii trag cu un lansator de rachete pe geam