Ucrainenii recunosc, în premieră, că Rusia a propus "pacea" în schimbul neutralităţii, la negocierile de la Istanbul
Război în Ucraina. David Arahamia, liderul partidului "Slujitorul poporului" şi cel care a condus delegaţia ucraineană la negocierile de "pace" cu ruşii din Belarus şi Turcia în 2022, a declarat că delegaţia rusă a promis pace Kievului în schimbul refuzului de a adera la NATO, dar ucrainenii nu i-au crezut, scrie pravda.com.ua.
Jurnalista Natalia Moseiciuk a remarcat că, la o întâlnire cu o delegaţie africană, Vladimir Putin a arătat un presupus proiect de acord de pace cu Ucraina, gata pregătit, convenit în timpul negocierilor din Belarus, care ar fi fost iniţiat la Istanbul (Turcia).
Potrivit lui Putin, în aşa-zisul acord privind neutralitatea permanentă a Ucrainei şi garanţiile de securitate existau 18 articole, în care "totul este explicitat, de la echipamente militare la personalul Forţelor Armate ale Ucrainei", iar documentul ar fi fost semnat de şeful delegaţiei ucrainene.
Arahamia a subliniat: "Din anumite motive, Putin nu a publicat acest document. De ce credeţi? Dacă ar fi avut un astfel de document, l-ar fi făcut public. Ei chiar au sperat aproape până în ultimul moment că ne vor forţa să semnăm un astfel de acord pentru ca noi să ne asumăm neutralitatea. Era cel mai important lucru pentru ei. Erau pregătiţi să pună capăt războiului dacă noi am fi acceptat, - aşa cum a făcut odată Finlanda, - neutralitatea şi ne-am angajat că nu vom adera la NATO".
"În primul rând, pentru a fi de acord cu acest punct, este necesar să modificăm Constituţia. Calea noastră către NATO este scrisă în Constituţie. În al doilea rând, nu am avut încredere că ruşii vor face acest lucru. Acest lucru ar putea fi făcut numai dacă ar exista garanţii de securitate. Nu puteam să semnăm ceva, să ne îndepărtăm, toată lumea să se relaxeze acolo, iar apoi ei [vor invada] şi mai pregătiţi - pentru că, de fapt, au intrat nepregătiţi pentru o astfel de rezistenţă.
Prin urmare, am putea explora această cale doar atunci când există certitudinea absolută că acest lucru nu se va mai întâmpla. Nu există o astfel de certitudine. Mai mult, când ne-am întors de la Istanbul, Boris Johnson a venit la Kiev şi a spus că nu vom semna absolut nimic cu ei şi că haideţi să ne luptăm pur şi simplu."
Ucrainenii recunosc că Rusia a propus "pacea" în schimbul neutralităţii
În acelaşi timp, Arahamia a negat că delegaţia ucraineană ar fi fost pregătită să semneze un astfel de document şi că Johnson ar fi forţat mâna Kievului.
Potrivit lui Arahamia, delegaţia nici măcar nu avea dreptul legal de a semna ceva - acest lucru se putea întâmpla doar teoretic la o întâlnire între Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin.
Arahamia a adăugat că partenerii occidentali ştiau despre negocieri şi au văzut proiecte de documente, dar nu au încercat să ia o decizie pentru Ucraina, ci mai degrabă au oferit sfaturi. "De fapt, ne-au sfătuit să nu intrăm în garanţii de securitate efemere [cu ruşii - n.r.], care nu ar fi putut fi date deloc la acel moment", a declarat Arahamiia, care a condus delegaţia de negociere",
În opinia sa, delegaţia şi-a îndeplinit sarcinile prioritare "cu 8 puncte din 10", deoarece ruşii "au plecat" (s-au retras din Kiev), iar apoi totul s-a transformat într-o direcţie pur militară. Arahamia a recunoscut că a existat un moment în care a crezut în posibilitatea încercuirii capitalei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰