Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ucrainenii ripostează după bombardamentele din Ajun. Peste 70 de militari ruși, răniți în urma unui atac asupra unui post de comandă din Herson

De ziua Apărării Antiaeriene în Rusia, armata ucraineană a lansat un atac asupra unei baze militare din regiunea Saratov, în urma căruia trei oameni au murit. Alţi 70 de militari ruşi au fost răniţi după ce ucrainenii au atacat şi un post de comandă rusesc din Herson. În semn de protest faţă de agresiunea rusă, ucrainenii nu mai vor nici să sărbătorească Crăciunul pe rit vechi, pe 7 ianuarie. În zi de sărbătoare, oamenii au mers în subteran ca să asculte colinde, la un concert organizat de Opera din Kiev. 

de Redactia Observator

la 26.12.2022 , 15:23

Explozia s-a auzit azi-noapte, în jurul orei 1, la baza militară Engels, din regiunea Saratov, din Rusia. Este al doilea atac asupra bazei de pe care sunt lansate bombardiere rusești în decurs de o lună. Chiar înainte de asta, în ziua de Crăciun, ruşii au lansat 40 de atacuri asupra Ucrainei. Lugansk, Donețk, Harkov, Herson și Zaporojie au fost bombardate constant în ultimele 24 de ore. 

Între timp, ucrainenii nu mai vor să sărbătorească Crăciunul pe rit vechi şi s-au desprins de tradiţia comună cu Rusia. 

Rostislav Korceak, preot la Biserica Ortodoxă Bobrytsia: Am avut întâlniri în comunitate, unde am întrebat dacă oamenii susţin celebrarea pe 25, ca alternativă. Majoritatea comunităţii a votat în favoarea ideii. De aceea sărbătorim Crăciunul astăzi, pentru că aceasta este dorinţa majorităţii oamenilor, a cetăţenilor, a locuitorilor din acest sat. 

Vezi și

Volodimir Zelenski, preşedinte Ucraina: Astăzi, milioane de oameni sărbătoresc Crăciunul conform calendarului Gregorian. Vreau să-i felicit, din nou, pe cei care sărbătoresc acum, în zilele acestea. Şi vreau să le mulţumim împreună, din nou, tuturor celor care fac tot posibilul ca noi fim împreună zilele astea şi nu numai. 

Pe acelaşi subiect

Vladimir Putin amenință Occidentul

Între timp, Vladimir Putin a reluat atacurile la adresa Occidentului. Deşi liderul de la Kremlin şi-a anulat conferinţa de presă de la sfârşit de an, pentru prima dată în ultimul deceniu, a acordat un interviu televiziunii ruse de stat. S-a declarat 100% sigur că armata sa va distruge sistemul de apărare Patriot pe care Statele Unite îl vor furniza Ucrainei şi susţine că e pregătit de negocieri, dar Kiev ul nu doreşte acest lucru. 

Vladimir Putin, preşedinte Rusia: Cred că ne îndreptăm spre direcţia cea bună. Ne apărăm interesele naţionale, interesele cetăţenilor noştri. Repet, nu avem altă soluţie decât să ne protejăm oamenii. Oricum, suntem pregătiţi să negociem în aşa fel încât să existe urmări favorabile pentru toţi participanţii. Dar este treaba lor. Nu noi refuzăm să vorbim, ci ei. 

Nici în ziua de Crăciun nu au încetat atacurile asupra Ucrainei. Statul Major al Forţelor armate a anunţat că cel puţin 65 de aşezări au devenit ţinta ruşilor, 25 dintre acestea fiind din regiunea Harkov. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Ucrainenii ripostează după bombardamentele din Ajun. Peste 70 de militari ruși, răniți în urma unui atac asupra unui post de comandă din Herson