UE și SUA, aproape de un acord cu taxe vamale de 15% pe majoritatea importurilor din Uniune
Uniunea Europeană şi Statele Unite se apropie de un acord comercial care prevede taxe vamale de 15% asupra bunurilor importate din Europa. Cele două părţi ar renunţa la tarife asupra anumitor produse, printre care aeronave, băuturi spirtoase şi dispozitive medicale. Blocul comunitar va continua să pregătească însă un eventual pachet de taxe de 30% în cazul în care nu vor reuşi să ajungă la un acord până la 1 august.
Uniunea Europeană și Statele Unite sunt aproape de încheierea unui acord comercial care ar impune un tarif vamal de 15% pentru majoritatea importurilor din UE, informează The Guardian. Tariful, care ar reflecta un acord semnat în această săptămână între SUA și Japonia, s-ar aplica majorității bunurilor, cu unele excepții pentru produse precum aeronavele și dispozitivele medicale, au declarat diplomați familiarizați cu discuțiile.
Acordul ar fi o lovitură dură pentru industria auto germană
Statele membre au fost informate în legătură cu cele mai recente evoluții de către Comisia Europeană miercuri după-amiază. Pentru a obține un acord mai favorabil, UE a oferit și reducerea așa-numitului "tarif național de cel mai favorizat" (MFN - most favoured nation), care este în prezent, în medie, de 4,8%, până la zero pentru anumite produse, ca parte a unui acord de principiu, a declarat un diplomat. Decizia finală rămâne la latitudinea președintelui american, Donald Trump, însă, dacă va fi aprobat, acordul ar însemna că UE primește un tratament mai nefavorabil decât Regatul Unit, care a agreat un tarif vamal de bază de 10%. Ar fi, de asemenea, o lovitură dură pentru industria auto germană: tarifele ar scădea de la 27,5%, dar ar rămâne totuși de peste cinci ori mai mari decât taxa de import de 2,75% aplicată exporturilor către SUA înainte de revenirea lui Trump la Casa Albă. Deși excepțiile trebuie încă finalizate, se înțelege că băuturile alcoolice distilate sunt, de asemenea, în discuție pentru o posibilă reducere sau eliminare a tarifelor - o veste bună pentru exportatorii de whiskey și coniac din UE și bourbon din SUA. Sursele au mai precizat că tariful de 15% ar include taxa MFN și nu ar fi adăugat peste tarifele de import existente în diferite sectoare. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Kush Desai, a declarat miercuri că orice discuție despre posibile acorduri comerciale cu SUA trebuie considerată "speculație" până când acestea sunt anunțate oficial de către Donald Trump. În paralel cu negocierile, UE își întărește măsurile de retaliere în cazul în care Trump nu semnează acordul, ceea ce ar însemna un tarif de bază la jumătate din nivelul de 30% pe care l-a amenințat în urmă cu zece zile.
UE a amenințat cu impunerea unui pachet de tarife în valoare de aproape 100 de miliarde de euro
Miercuri, UE a amenințat cu impunerea unui pachet de tarife în valoare de aproape 100 de miliarde de euro (87 de miliarde de lire sterline) pentru importurile din SUA - de la bourbon la aeronave Boeing - într-o singură lovitură, dacă președintele american se retrage din propunerea actuală.
Surse diplomatice au declarat că tariful ar fi stabilit la 30%, pentru a egala amenințarea lui Trump, urmând a fi supus votului în comitetul pentru bariere comerciale al Consiliului European mâine.
Totodată, diplomații UE au discutat utilizarea "descurajării nucleare", un nou instrument legislativ numit "instrumentul anti-coerciție", care ar permite blocului să impună tarife, dar și să interzică servicii americane - o măsură care ar lovi puternic industria tehnologică. Implementarea acestui instrument ar putea dura un an. Sursele spun, însă, că Franța a fost singura țară care a cerut aplicarea imediată a acestui mecanism, argumentând că trebuie să arate o atitudine fermă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰