Antena Meniu Search
x

Video "Uite casa mea!". O ucraineancă s-a întors acasă după trei luni de la izbucnirea războiului. Tânăra a filmat călătoria de la Praga la Kiev

Relatare emoționantă a unei tinere din Kiev care, în urmă cu trei luni, a fugit în Cehia din calea războiului. Fata s-a întors în orașul natal, după ce regiunea a fost abandonată de forțele ruse. Katrina a filmat călătoria ei de la Praga în capitala ucraineană, iar imaginile arată dimensiunea dezastrului pe care soldații lui Vladimir Putin l-au lăsat în urmă. Război Rusia - Ucraina, ziua 93 LIVE TEXT

Veronica Micu
de Veronica Micu

la 27.05.2022, 13:51

Vezi și

În urmă cu două zile, Katrina, în vârstă de 24 de ani, a distribuit pe rețelele de socializare o înregistrare a călătoriei ei de la Praga la Kiev.

Tânăra a fugit din capitala Ucrainei în Cehia la scurt timp după izbucnirea invaziei ruse. După trei luni, fata a decis să se întoarcă acasă.

O decizie pe care o iau din ce în ce mai mulți ucraineni refugiați, în ciuda faptului că situația din țară este încă periculoasă, iar rușii continuă să atace în est.

"Uite casa mea!". Tânăra ucraineancă a filmat călătoria ei de la Praga în Kiev

Pe acelaşi subiect

Dorul de casă a făcut-o pe Katrina să-și facă bagajele, să-și cumpere un bilet de autobuz și să se întoarcă la Kiev. Tânăra a filmat călătoria și a postat imaginile pe TikTok. În înregistrare poate fi văzută amploarea distrugerilor făcute de în Ucraina.

După un drum cu autobuzul care a durat mai bine de 25 de ore, Katrina a ajuns, într-un final, acasă. Din fericire, apartamentul familiei nu a suferit în niciun fel de pe urma agresiunii ruse. 

Timpul pare să se fi oprit în loc, timp de 3 luni de zile, în casa tinerei. A rămas intact inclusiv bradul de Crăciun, încă prezent în apartament. "Iarna care nu s-a terminat niciodată pentru ucraineni", spune Katrina, care, la finalul clipului, se laudă cu un buchet de flori pe care l-a primit de la iubitul ei, după revenirea ei acasă.

ONU: Peste 6,5 milioane de persoane au părăsit Ucraina de la începutul invaziei ruse

Cel puţin 6,5 milioane de persoane au fugit din Ucraina de la începutul invaziei ruse la sfârşitul lunii februarie, potrivit ultimelor date ale Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR).

În plus, peste 8 milioane de persoane - aproape una din cinci persoane din populaţia Ucrainei de dinainte de război - sunt strămutate în interiorul ţării după ce au fost forţate să îşi părăsească casele, potrivit celui mai recent raport al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM). Se estimează că 8,3 milioane de refugiaţi vor părăsi Ucraina, a anunţat UNHCR la sfârşitul lunii aprilie.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri externe » "Uite casa mea!". O ucraineancă s-a întors acasă după trei luni de la izbucnirea războiului. Tânăra a filmat călătoria de la Praga la Kiev