Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un avion F-16 sa prăbuşit într-o bază NATO din Spania

Tragedie pe o bază aeriană din Spania, la un curs de pregătire pentru piloţii din ţările NATO. 10 militari şi-au pierdut viaţa şi mulţi alţii au fost răniţi după ce un avion F-16, al forţelor aeriene greceşti, s-a prăbuşit la decolare.

de Redactia Observator

la 27.01.2015 , 07:56

Tragedie pe o bază aeriană din Spania, la un curs de pregătire pentru piloţii din ţările NATO. 10 militari şi-au pierdut viaţa şi mulţi alţii au fost răniţi după ce un avion F-16, al forţelor aeriene greceşti, s-a prăbuşit la decolare. 

Baza aeriană din sud-estul Spaniei s-a prefăcut într-un infern după prăbuşirea avionului militar grecesc. Din motive încă necunoscute, motorul şi-a pierdut forţa iar aeronava s-a zdrobit de sol, într-un sector unde se aflau un hangar, avioane, elicoptere, dar şi mulţi piloţi şi mecanici. Un uriaş incendiu a degajat o coloană de fum ce putea fi văzută de la mare depărtare.

Vezi și

Printre victime se numără cei doi piloţi greci de la bordul avionului şi numeroşi alţi militari care se aflau în zona prăbuşirii. Accidentul s-a produs în timpul unui curs de perfecţionare la care luau parte sute de militari din Spania şi alte nouă ţări ale NATO.

Doi din cei decedaţi sunt cetăţeni greci iar opt sunt francezi. Sunt şi multe persoane rănite: din câte mi s-a spus, este vorba de 10 francezi şi 11 italieni.

Cinci dintre răniţi, cu arsuri grave, au fost transportaţi într-un spital din Madrid. Ministrul francez al apărării este aşteptat, astăzi, la locul catastrofei. Secretarul general al NATO a descris accidentul drept "o tragedie care afectează întreaga familie NATO".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Sunteţi de acord ca elevii să fie privaţi de telefoane în timpul orelor?
Observator » Ştiri externe » Un avion F-16 sa prăbuşit într-o bază NATO din Spania