Antena Meniu Search
x

Un convoi de vehicule blindate şi camioane militare ruseşti au intrat în Ucraina

Peste 20 de vehicule ruseşti au intrat în această dimineaţă pe teritoriul Ucrainei, scrie presa străină

Peste 20 de vehicule ruseşti au intrat în această dimineaţă pe teritoriul Ucrainei, scrie presa străină

Martorii au declarat pentru publicaţia britanică The Telegraph faptul că cel puţin 23 de vehicule au aşteptat joi seară căderea întunericului pentru a folosi un drum unde gardul de sârmă ghimpată de la graniţa ruso-ucraineană era distrus şi a intra pe teritoriul din estul Ucrainei controlat de rebelii proruşi.

Trecerea frontierei ar fi avut loc în apropierea localităţii ruse Doneţk, situată la circa 200 de kilometri de oraşul omonim ucrainean care este unul dintre fiefurile insurgenţilor separatişti proruşi din estul Ucrainei, conform Jurnalul Naţional.

Ieri, centrul Doneţkului, oraş bastion al separatiştilor proruşi din estul Ucrainei, a fost atacat cu artileria grea, cel puţin o persoană pierzându-şi viaţa. Nu este clar cine a lansat atacul, însă insurgenţii rusofoni susţin că obuzele au fost trase de armata ucraineană, care a încercuit oraşul în vederea unui posibil asalt.

Potrivit administraţiei regionale, 74 de civili au fost ucişi şi alţi 116 răniţi în urma confruntărilor armate din regiunea separatistă Doneţk în ultimele trei zile, astfel că bilanţul total al victimelor de la începutul conflictului se ridică în această regiune la 839 de morţi şi 1.623 de răniţi.

Trupele ucrainene asediază de la începutul lunii iulie celălalt bastion al separatiştilor proruşi, oraşul Lugansk, care a fost abandonat de circa o jumătate de milion dintre locuitori, iar cei rămaşi nu mai au electricitate şi apă curentă de două săptămâni. În ultimele 24 de ore, aici şi-au pierdut viaţa cel puţin 22 de persoane în urma bombardamentelor a căror origine de asemenea nu este cunoscută cu certitudine.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă afectează schimbările bruşte de temperatură?

Observator » Stiri externe » Un convoi de vehicule blindate şi camioane militare ruseşti au intrat în Ucraina