Observator » Ştiri externe » Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7.3 pe Richter s-a produs în China, la doar câteva ore după un alt seism de 6.1

Video Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7.3 pe Richter s-a produs în China, la doar câteva ore după un alt seism de 6.1

Editor Daniel Murărescu | Timp citire: 1 minut
Publicat la 21.05.2021, 22:18 | Modificat la 21.05.2021, 23:34

Un cutremur cu magnitudinea de 7.3 pe Richter a avut loc în provincia Qinghai din China, sâmbătă noaptea, în jurul orei locale 02:04, anunță agenția americană US Geological Survey (USGS).

Au fost cutremure în lanț în China, în cursul acestei zile. Înainte de cutremurul de 7.3 pe Richter, unul cu magnitudinea de 6.1 a făcut cel puțin două victime în provincia Yunnan, din sud-estul Chinei.

Mai multe echipaje de urgență s-au deplasat la fața locului, iar operațiunile de căutare a victimelor sunt în desfășurare.

Cutremure în lanț în China, mai multe clădiri s-au prăbușit

Cutremurul de 6.1 grade a avut loc la ora locală 21.48 (16.48, ora României), în apropierea oraşului Dali, o populară destinaţie turistică din procincia chineză Yunnan.

Articolul continuă după reclamă

Seismul s-a produs la adâncimea de doar zece kilometri, anunţă Institutul american de Geofizică (USGS). Unele clădiri s-au prăbuşit sau au suferit avarii semnificative. Peste 20.000 de persoane au fost evacuate.

Cutremur în China

Echipaje de urgență, pregătite să intervină după cutremurul din Yunnan

Profimedia Images

Autorităţile au intervenit în zonele afectate, fiind verificate toate clădirile. Cutremurul a avut loc după o serie de mişcări telurice de intensitate mică. În provincia chineză Yunnan au loc frecvent seisme.

Pe acelaşi subiect