Un fost analist CIA susţine că drona prăbuşită în Galaţi a fost o "provocare intenţionată" aprobată de Putin

Incursiunea unei drone rusești pe teritoriul României nu a fost un accident, ci o "provocare deliberată" menită să testeze unitatea NATO și să exercite presiune asupra Republicii Moldova, spune Paul Goble, analist american de politică externă și fost specialist în afaceri sovietice în cadrul CIA și al Departamentului de Stat al SUA, relatează Kyiv Post.  

de Denisa Vladislav

la 30.05.2026 , 15:38

Un fost analist CIA susţine că drona prăbuşită în Galaţi a fost o "provocare intenţionată" aprobată de Putin

Într-un interviu acordat publicației Kyiv Post, analistul a declarat că reacția președintelui rus Vladimir Putin, care a negat responsabilitatea Moscovei şi a cerut rămăşiţele dronei, este una previzibilă și face parte dintr-o strategie prin care Kremlinul încearcă să întârzie sau să fragmenteze răspunsul occidental.

"Te-ai aștepta ca Vladimir Putin să nege acest lucru, pentru că are de câștigat dacă oamenii pun întrebări și dezbat responsabilitatea, în loc să se unească împotriva a ceea ce reprezintă un act de agresiune împotriva unei țări membre NATO", a explicat analistul.

Declarațiile vin după ce o dronă s-a prăbușit într-o zonă rezidențială din Galați. Aflat la un summit organizat la Astana, în Kazahstan, Vladimir Putin a pus sub semnul întrebării originea aparatului și a sugerat că acesta ar fi putut ajunge pe teritoriul României în urma unei defecțiuni tehnice.

Articolul continuă după reclamă

"Cine din România spune că este o dronă rusească? Nimeni nu poate stabili originea unei drone înainte de finalizarea unei expertize", a afirmat Vladimir Putin, ironizând reacțiile alarmate și sugerând chiar ca epava să fie pusă la dispoziția experților ruși pentru investigații. 

Autoritățile române au respins însă această versiune. Potrivit anchetatorilor și președintelui Nicușor Dan, fragmentele recuperate aparțin unei drone de tip Geran-2, de fabricație rusească, iar traseul acesteia a fost monitorizat încă din momentul lansării.

Paul Goble consideră că dovezile prezentate de partea română contrazic afirmațiile Kremlinului. Analistul susține că este puțin probabil ca o astfel de operațiune să fi avut loc fără aprobarea conducerii de la Moscova.

"Nu știu dacă Putin a cunoscut toate detaliile operațiunii, dar sunt convins că și-a dat acordul pentru utilizarea dronelor rusești împotriva României", a afirmat analistul

În opinia sa, unul dintre motivele principale ale acestei acțiuni este legat de relația tot mai apropiată dintre București și Chișinău. Rusia privește cu îngrijorare consolidarea cooperării dintre Republica Moldova și România și încearcă să transmită un mesaj de intimidare prin intermediul unor astfel de incidente. 

Goble consideră că Moscova exploatează tensiunile de la frontieră pentru a exercita presiuni asupra guvernului proeuropean de la Chișinău, într-un moment în care relațiile dintre Rusia și Republica Moldova sunt deja extrem de tensionate.

Pentru NATO, incidentul evidențiază dificultatea de a răspunde amenințărilor hibride fără a cădea în capcana diviziunilor interne pe care, potrivit analistului american, Kremlinul încearcă să le provoace în mod deliberat.

Denisa Vladislav Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă temeţi de un nou incident cu dronă în România?
Observator » Ştiri externe » Un fost analist CIA susţine că drona prăbuşită în Galaţi a fost o "provocare intenţionată" aprobată de Putin