Video Un fost consilier NATO propune mutarea a 20 de focoase nucleare americane în România
Dronele şi rachetele Rusiei au ţinut Kievul sub asediu noaptea trecută. Şase oameni au murit şi 35 au fost răniţi în bombardamente. În replică, Ucraina a folosit rachete cu rază lungă ca să incendieze unul dintre cele mai mari terminale petroliere ale Rusiei la Marea Neagră. În acest context, un fost consilier NATO anunţă că armele nucleare americane din Germania ar putea fi relocate în ţările baltice sau chiar în România.
Timp de şapte ore, 430 de drone şi 18 rachete balistice au lovit blocuri, centre medicale şi reţeaua de termoficare din capitala Ucrainei. Şi ambasada Azerbaidjanului a sufert avarii. Oamenii s-au trezit în toiul nopţii într-un coşmar.
"Nu am auzit nimic, mi-am dat seama doar că părul meu ardea. Am început să-mi sting părul cu mâinile. [...] M-am întors și am văzut că nu aveam perete, vedeam în apartamentul vecinului. Vecinul țipa, nu mai aveam ușă, iar flăcările intrau în apartament" a povestit o ucraineancă.
Ucraina a ripostat, a atacat infrastructura petrolieră a Rusiei cu două sute de drone şi rachete Neptun, cu rază de o mie de kilometri.
În portul Novorossiysk, două depozite au fost distruse. Deflagraţia a fost atât de puternică încât geamurile blocurilor din apropiere au fost şi ele spulberate.
Franţa vrea să ridice un zid de drone în apropierea marilor oraşe ucrainene
Ca să protejeze Ucraina de raiduri aeriene, o companie din Franţa vrea să ridice un zid de drone în apropierea marilor oraşe. Sistemul foloseşte inteligenţa artificială şi va avea costuri minime, câteva mii de euro pentru fiecare interceptare.
Volodimir Zelenski avertizează Europa să fie pregătită pentru un atac al Rusiei, care ar putea avea loc în cel mult patru ani. În Germania, coaliţia de guvernare a aprobat un plan pentru creşterea numărului de soldaţi din armată de la 180.000 la 260.000. Tinerii care se înscriu voluntar vor primi 2.600 de euro pe lună. Dacă obiectivul nu va fi atins, se va trece la înrolarea obligatorie.
Pe lângă soldaţi, Germania mizează şi pe descurajarea nucleară. 20 de focoase americane sunt staţionate la o bază din vestul ţării şi au fost modernizate recent. Un fost consilier NATO susţine că acestea ar putea fi mutate în România, Polonia sau ţările baltice, ca avertisment pentru Rusia.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰