Galerie foto Un locuitor din Dallas, primul texan diagnosticat cu Monkeypox. Cum se transmite boala şi care sunt simptomele
Un locuitor al oraşului Dallas a fost diagnosticat cu o boală extrem de rară, cunoscută sub denumirea de Monkeypox, imediat după întoarcerea dintr-o călătorie în Nigeria. Autorităţile susţin că este primul caz identificat cu această boală de pe teritoriul Texasului.
Serviciul de Sănătate Publică a transmis că persoana testată pozitiv este în stare stabilă şi a fost izolată în spital pentru a preveni răspândirea virusului. Pacientul a sosit din Nigeria la Dallas pe 9 iulie, iar Centrul pentru Controlul şi Răspândirea Bolilor încearcă acum să ia legătura cu oricine ar fi putut avea contact cu el în timpul zborului, transmite FOX4.
Specialiştii spun că şansele de răspândire a virusului sunt scăzute dat fiind faptul că oamenii poartă deja măştile de protecţie ca urmare a regulilor impuse pentru prevenirea răspândirii COVID-19.
"Credem că există un risc foarte mic pentru publicul larg. Aceasta este o altă dovadă a importanţei menţinerii acestor reguli de sănătate care ne ţin la distanţă de orice boală infecțioasă globală", a spus Dr. Phillip A, directorul serviciului de Sănătate Publică.
Ce este Monkeypox
- O fetiţă de 12 ani, diagnosticată cu astm, a aflat că are de fapt o tumoră de mărimea unui pumn, în Anglia....
- Avertismentul Agenţiei Americane a Medicamentelor: risc mare de dezvoltare a unei maladii neurologice după...
- Fetița artistă din Ucraina, care s-a născut cu o boala rară ce o făcea să arate ca la 80 de ani, a murit...
Potrivit Centrului pentru Controlul şi Răspândirea Bolilor, principalul purtător al bolii în rândul animalelor nu este încă cunoscut cu exactitate, dar rozătoarele africane sunt suspectate că joacă un rol în transmiterea ei. Primul caz uman de varicelă provocat de acest virus a fost înregistrat în anul 1970 în Congo. În 2003, în SUA s-a înregistrat un focar cu 47 de cazuri raportate la om.
Potrivit Serviciului Public de Sănătate, acesta este primul caz înregistrat pe teritoriul Texasului."Avem încredere în profesioniștii din sistemul medical care lucrează pentru a se asigura că acest virus este ţinut sub control și că pacientul este tratat cu cea mai mare grijă. Orașul Dallas este gata să-și mărească eforturile în orice mod necesar",a declarat primarul Eric Johnson într-un comunicat.
Monkeypox a fost descoperit pentru prima dată în 1958, când au apărut două focare ale unei boli asemănătoare cu varicela în coloniile de maimuțe păstrate pentru cercetare, de unde și denumirea de „Monkeypox”. Primul caz uman a fost înregistrat în 1970 în Republica Democrată Congo, într-o perioadă de efort intensificat de eliminare a varicelei. De atunci, boala a fost raportată la oameni în alte țări din Africa Centrală și de Vest.
La om, simptomele provocate de Monkeypox sunt similare, dar mai ușoare decât simptomele varicelei clasice. Monkeypox începe cu febră, cefalee, dureri musculare și epuizare. Principala diferență între simptomele varicelei umane și cele ale Monkeypox este că prima determină umflarea ganglionilor limfatici, în timp ce ultima nu. Perioada de incubație pentru varicelă este de obicei între 7 şi 14 zile, dar poate varia de la 5 la 21 zile.
Ce simptomre are Monkeypox:
- Febră
- Stări de epuizare
- Durere de cap
- Dureri musculare
- Dureri de spate
- Noduli limfatici umflați
- Frisoane
Transmiterea virusului Monkeypox are loc atunci când o persoană intră în contact cu virusul de la un animal, om sau material contaminat cu virusul. Acesta pătrunde în organism prin răni deschise, căi respiratorii sau membrane mucoase (ochi, nas sau gură). Transmiterea de la animal la om poate avea loc prin mușcături sau zgârieturi ori prin contactul direct cu fluidele corporale. În prezent, nu există un tratament dovedit și sigur pentru infecția cu virusul Monkeypox. În Statele Unite, se pot utiliza vaccinurile împotriva varicelei şi antiviralele și pentru Monkeypox.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰