Un român din SUA a fost arestat de FBI, după violențele de la Capitoliu, în urma unor mesaje postate pe rețelele sociale
Un român din SUA a fost arestat de FBI, după ce a scris mai multe mesaje amenințătoare la adresa lui Raphael Warnock, un pastor devenit senator.
- Mesajele de pe rețelle sociale scrise de un român au atras atenția agenților FBI
- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
Românul stabilit în cartierul Queens, care e-a spus oamenilor legii că vrea să se alăture grupului de extremă dreapta Proud Boys, a fost arestat marți, după ce, agenții federali au descoperi în locuința sa muniție, pumnale, săbii și topoare. În schimb, în urma perchezițiilor, nu s-a găsit nicio armă de foc. Potrivit avocatului românului, agenții FBI au sosit la locuința bărbatului cu un vehicul asemănător unui tanc, potrivit New York Times.
Pe 6 ianuarie, E. F. a postat un mesaj pe rețelele sociale sub pseudonimul LoneWolfWar, amenințându-l pe democratul Raphael Warnock: „un om mort nu poate da legi”. În aceeași zi, F. a anunțat pe aceeași rețea socială că „mai mulți patrioți înarmați se îndreaptă spre Washington”. În timp ce violențele se desfășurau la Capitoliu, românul a continuat să scrie că „timpul pentru pace s-a încheiat”.
Însă, în ciuda amenințărilor online, bărbatul nu s-a deplasat spre capitala SUA în ziua în care suporterii pro-Trump au luat cu asalt clădirea Congresului, potrivit avocatei sale. Dar mesajele sale injurioase au fost suficente pentru a atrage atenția FBI-ului.
Victoria lui Joe Biden, validată în urma violențelor de la Capitoliu
Eforturile neîncetate ale președintelui american Donald Trump de a inversa rezultatele alegerilor din 2020 au luat o turnură violentă miercuri, când mii de susţinători ai republicanului au luat cu asalt Capitol Hill, când Congresul a fost convocat pentru a valida victoria prezidențială a lui Joe Biden.
Eforturile neîncetate ale președintelui american Donald Trump de a inversa rezultatele alegerilor din 2020 au luat o turnură violentă miercuri, când mii de susţinători ai republicanului au luat cu asalt Capitol Hill, când Congresul a fost convocat pentru a valida victoria prezidențială a lui Joe Biden.
O femeie a fost împușcată mortal, în urma violenţelor care au izbucnit după ce protestatarii pro-Trump au intrat în Capitoliu, lăsând haos în urma lor.
Un grup de manifestanți - dintre care mulți fluturau steaguri „Trump 2020” și purtau tricouri și pălării cu sloganul „Make America Great Again” - a intrat în holul de la etajul al doilea al clădirii, chiar în fața camerei Senatului. ale cărei uși erau păzite de forţele de ordine.
Mulţimea furioasă a reușit să treacă de oamenii legii și să intre în camera Senatului, unde cu doar câteva minute în urmă, senatorii numărau voturile. Potrivit The Guardian, unul dintre manifestanţi a fost văzut urcând la pupitru și strigând: „Trump a câștigat aceste alegeri”.
Protestatarii au străbătut nestingheriţi holurile, unii chiar intrând și vandalizând birourile folosite de președintele Camerei Nancy Pelosi și de alți parlamentari. Dar oficialii fuseseră deja evacuați.
Susținătorii lui Trump s-au oprit să facă fotografii și să se filmeze singuri, însă nu s-au oprit din a produce distrugeri în clădire.
La patru ore după această "invazie", oficialii au anunțat că manifestanții au fost scoși din clădire și că Capitoliul era în siguranță. Senatorii s-au întors pentru a valida victoria lui Joe Biden.
După haosul creat în capitala SUA, Congresul american l-a validat pe Joe Biden în funcţia de preşedinte al Statelor Unite. Joe Biden are 306 de voturi electorale confirmate în Congresul SUA, iar Donald Trump - 232. Membrii ambelor camere au putut să certifice rezultatul alegerilor la mai mult de 14 ore de la începerea procesului.
Joe Biden este programat să devină al 46-lea președinte al SUA pe 20 ianuarie.
De ce este Trump considerat responsabil pentru violențele de la Capitoliu
Mai mulți parlamentari, inclusiv membri ai Partidului Republican, consideră că Donald Trump este responsabil pentru violența izbucnită pe Dealul Capitoliului. La mitingul organizat în parcul Ellipse, au subliniat parlamentarii și criticii, președintele și-a îndemnat adepții să se îndrepte spre Capitol Hill.
Republicanul a reiterat că alegerile au fost fraudate şi şi-a îndemnat susținătorii să nu accepte rezultatele. „Nu vom renunța niciodată. Nu renunțați când este vorba de furt ”.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰