Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Oroare în Italia, la Florenţa, chiar în centrul oraşului. Un român de 29 de ani i-a tăiat urechea unui alt român, după o ceartă pe bani

Scene sângeroase, ieri, în Italia, la Florenţa, chiar în centrul oraşului. Protagonişti: doi tineri români, care s-au luat la ceartă din cauza banilor. 

de Redactia Observator

la 12.05.2018 , 10:16

Scene sângeroase, ieri, în Italia, la Florenţa, chiar în centrul oraşului. Protagonişti: doi tineri români, care s-au luat la ceartă din cauza banilor. 

Ieri dimineaţă, carabinierii au intervenit pe via Baracca, arestând un tânăr român în vârstă de 29 de ani, acuzat că a provocat răni grave unui conaţional.

Cei doi s-au încăierat din cauza banilor, iar, la un moment dat, tânărul de 29 de ani a luat cuţitul şi i-a tăiat urechea stângă celuilalt român, de doar 22 de ani.

Articolul continuă după reclamă

Din fericire, organul a fost recuperat de echipele de medici care un intervenit de urgenţă.

Tânărul rănit a fost transportat la spitaulul Careggi şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale.

Atacatorul a fost arestat la domiciliu.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-a adus Moş Crăciun tot ce v-aţi dorit?
Observator » Ştiri externe » Oroare în Italia, la Florenţa, chiar în centrul oraşului. Un român de 29 de ani i-a tăiat urechea unui alt român, după o ceartă pe bani