Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"V-aţi face vaccinul anti-Covid rusesc?" Ce a răspuns ambasadorul Rusiei în România

Aţi face vaccinul ruşilor? E întrebarea care frământă, deopotrivă, lumea academică şi societatea internaţională după ce Rusia a anunţat ieri că a aprobat primul vaccin anti-COVID 19. Verdictul savanţilor este că Moscova s-a grăbit şi pune în pericol populaţia pentru că vaccinul nu a fost testat suficient. Întrebat de Observator de ce Rusia n-a prezentat oamenilor de ştiinţă datele acestui vaccin, ambasadorul rus în România ne-a răspuns că suntem victime ale propagandei occidentale.

de Ana Constantin

la 13.08.2020 , 17:48

  • Rusia a anunțat, marți, că a aprobat primul vaccin anti-COVID-19
  • Vladimir Putin spune că Sputnik V a fost testat pe una din fiicele lui

Promite să imunizeze lumea în faţa celei mai mari ameninţări sanitare din epoca modernă - noul tip de coronavirus. Sputnik V, cum a fost botezat vaccinul ruşilor, o trimitere la primul satelit lansat în Spaţiu de ei în anii '50, a fost dezvoltat pe repede înainte de Institutul Gamaleia şi aprobat înainte de a fi începută ultima etapă a testării.

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei: Primul vaccin pentru coronavirus din lume a fost aprobat în această dimineaţă.

Serul are la bază un adenovirus, o tehnologie aleasă, de asemenea, și de Universitatea Oxford. Este practic vorba de un alt virus care a fost transformat și adaptat pentru a lupta cu Covid-19. Este tot ce se ştie până acum despre leacul miraculos al ruşilor. Vladimir Putin spune că vaccinul duce la o imunitate permanentă, iar pentru a fi şi mai convingător vorbeşte pentru prima dată public despre copiii lui. Spune chiar că a fost testat de una dintre fiice.

Vezi și

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei: Una dintre fetele mele a fost vaccinată cu el. A participat la testele clinice. După prima injecţie, a făcut febră, 38 de grade, iar ziua următoare temperatura a scăzut la 37. După a doua injecţie, a făcut puţină febră şi atât. Se simte foarte bine şi a dezvoltat un număr mare de anticorpi.

Vaccinul ruşilor este primit însă cu scepticism de lumea academică. Oamenii de ştiinţă se tem că Rusia pune pe primul loc prestigiul, în detrimentul sănătăţii şi al sigurnaţei oamenilor. Au şi un argument în acest sens. Serul a fost aprobat în mai puţin de două luni de la începerea testelor clinice.

Anthony Fauci, epidemiologul şef al SUA: Noi avem şase sau mai multe vaccinuri şi, dacă vrem să ne asumăm riscul de a face rău multor oameni sau să le dăm ceva care nu îi protejează, putem să o facem de săptămâna viitoare, dacă am vrea. Dar nu aşa merg lucrurile. Aşa că, sper că ruşii au dovedit în mod indiscutabil că vaccinul este sigur şi eficient. Dar mă îndoiesc serios că au făcut asta.

Şi Ministrul Sănătăţii de la Berlin crede că vaccinul nu a fost testat suficient, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii spune că aşteaptă mai multe date înainte de a se pronuţa.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Sunt îngrijorări respinse de ambasadorul Rusiei în România, într-un interviu pentru Observator.

Ana Constantin, reporter Observator: De ce toate aceste secrete? De ce Rusia nu a oferit comunităţii internaționale informaţii detaliate despre acest vaccin sau când va face asta?

Valeri Kuzmin, ambasadorul Rusiei în România: Îmi pare rău să vă spun asta că sunteţi o victimă a propagandei occidentale. Nimeni nu ascunde nimic. În cercurile medicale există cooperare la nivel global.

Refuză însă să spună dacă s-ar imuniza.

Ana Constantin, reporter Observator: O să îl faceţi?

Valeri Kuzmin, ambasadorul Rusiei în România: Ce?

Ana Constantin, reporter Observator: Acest vaccin.

Valeri Kuzmin, ambasadorul Rusiei în România: V-am spus că acest vaccin este încă în faza de dezvoltare.

Încă din etapa de dezvoltare, vaccinul ruşilor a stârnit controverse. Mai întâi a ieşit la iveală că ar fi fost administrat încă din faza experimentală elitei ruse. Chiar Cercetătorii de la centrul Gamaleia au fost criticați în mai, după ce s-au injectat şi ei cu prototipul vaccinului.

Dr. Amesh Adalja, cercetător american: Vor acum să îl administreze populaţiei, înainte de a avea rezultatele fazei trei a studiului clinic în ce priveşte siguranța şi eficacitatea.

De săptămâna viitoare vaccinul va fi administrat medicilor şi militarilor şi ar urma să fie pus circulație pe 1 ianuarie 2021. Spun că deja au primit comanda pentru un miliard de doze de la 20 de state ale lumii.

Ţara noastră a rezervat 10 milioane de doze dintr-un potenţial vaccin occidental şi nu ia în calcul comandarea serului dezvoltat de ruşi. Oricum, el trebuie să fie aprobat mai întâi la nivelul Uniunii Europene, iar asta se poate face doar dacă Moscova pune la dispoziţia Bruxellesului rezultatele studiilor clinice pe care le-au făcut până acum.

Alexandru Rafila, reprezentantul OMS în România: Singurul lucru pe care pot să îl spun este intervalul scurt de timp în care a fost produs. Probabil că nu a putut să parcurgă toate etapele de studii clinice care sunt necesare. Adică, cele trei etape de studii clinice care se fac pe om ca să certifice siguranța şi eficacitatea.

Încă de la debutul pandemiei, dezvoltarea unui vaccin împotriva infecţiei cu SARS CoV-2 a fost considerată o urgenţă globală. Pe lângă salvarea de vieţi, ar salva economia şi ne-ar ajuta să ne întoarcem la viaţa pe care o aveam înainte ca noul tip de coronavirus să ia prizonieră planeta. Nu este de mirare că această cursă a fost transformată rapid într-una pentru supremaţie la nivel internaţional.

Pe lângă prestigiu, învingătorul are la dispoziţie o piaţă de desfacere de aproape opt miliarde de oameni.

Precizare după difuzarea materialului Observator

Nemulțumită că interviul acordat Observator de către ambasadorul Valeri Kuzmin nu a fost difuzat integral, Ambasada Rusiei în România a reacționat într-un comunicat de presă, în care a reclamat faptul că interviul nu a fost difuzat integral. Pentru buna informare a publicului, trebuie să precizăm faptul că toate condițiile interviului - teme, durata, limitele maxime de timp de folosire a interviului, etc - au fost convenite în scris în prealabil.

Mail cu cererea de interviu către Ambasada Rusiei în România

Dupa cum se vede din documentul atașat, Ambasada și Ambasadorul Rusiei au fost informați dinaintea interviului că se vor difuza unul sau două fragmente a maximum 15 secunde. De altfel, nemulțumirea ambasadei legată de durata interviului a fost doar un pretext pentru difuzarea pe pagina de Facebook a Ambasadei Rusiei a mai multe materiale despre vaccinul rusesc anti-COVID 19.

Ana Constantin Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Ştiri externe » "V-aţi face vaccinul anti-Covid rusesc?" Ce a răspuns ambasadorul Rusiei în România