VIDEO ŞOCANT! Două femei de etnie romă, prinse ca "nişte animale sălbatice" într-un container, de trei angajaţi de la LIDL
Trei italieni, angajaţi ai companiei Lidl, au postat pe reţelele de socializare un video în care îşi bat joc de două femei de etnie romă pe care le-au închis în containerele aflate în apropierea unui magazin din oraşul Follonica, regiunea Toscana.

Cele două femei au fost prinse căutând în containere, iar cei trei bărbaţi le-au închis apoi "ca pe nişte animale sălbatice", scrie Daily Mirror.
Unul dintre bărbaţi s-a urcat deasupra grătarului de metal care acoperea containerele şi le-a strigat râzând: "Nu poţi să cauţi prin containerele de la Lidl...".
În tot acest timp, una dintre femei ţipă disperată.
Imaginile şocante au fost apoi postate pe reţelele de socializare, ajungând în atenţia autorităţilor, care s-au sesizat şi au deschis o anchetă.
Cei trei bărbaţi sunt anchetaţi acum, fiind acuzaţi de sechestrare de persoane.
Primarul din Follonica s-a declarat şocat de cele văzute. "Ceea ce m-a uimit a fost indiferenţa absolută pentru cele două femei, o atitudine inacceptabilă care ne afectează valorile. Municipalitatea trebuie să reacţioneze imediat la acest episod dizgraţios şi ne vom reafirma solidaritatea şi toleranţa ca valori ale oraşului nostru", a declarat Andrea Benini.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰