Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Viktor Orban: Următoarele 2-3 săptămâni vor fi cruciale. Europa trebuie să evite intrarea în război

Premierul ungar Viktor Orban a apreciat vineri că ''următoarele două sau trei săptămâni vor fi cruciale'' pentru planul american de pace în Ucraina şi a subliniat că Europa trebuie să evite intrarea în războiul ruso-ucrainean, relatează AFP şi MTI.

de Redactia Observator

la 21.11.2025 , 13:31

Viktor Orban, despre planul de pace în Ucraina: Următoarele două-trei săptămâni vor fi cruciale Viktor Orban şi Donald Trump, la Casa Albă, noiembrie 2025 - Profimedia

''Acest plan de pace conţine propuneri asupra cărora ruşii şi americanii au purtat deja discuţii preliminare. Ne găsim, cred eu, într-un moment decisiv: următoarele două sau trei săptămâni vor fi cruciale'', a spus Orban în timpul intervenţiei sale săptămânale la postul naţional ungar de radio.

Şeful executivului ungar a adăugat că ''summitul pentru pace de la Budapesta se apropie'', aluzie la propunerea din octombrie a preşedintelui american Donald Trump privind o întâlnire în capitala ungară cu omologul său rus Vladimir Putin, pentru a evoca o încheiere a războiului din Ucraina.

Deşi toate problemele actuale îşi au originea în războiul actual, ''cea mai mare problemă este că Europa a decis să meargă la război'', a spus Viktor Orban. Acesta a accentuat că planul de pace american vizează nu doar ''salvarea de vieţi pe front şi stoparea risipirii banilor într-un război ce nu poate fi câştigat'', dar şi menţinerea Europei în afara conflictului.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit publicaţiei Axios, un plan de pace în 28 de puncte a fost convenit în urma unor consultări între Steve Witkoff, emisar special al preşedintelui american Donald Trump, şi Kirill Dmitriev, emisar economic special al preşedintelui rus Vladimir Putin, fără ca susţinătorii europeni ai Ucrainei să fie informaţi. Conform unor surse anonime, planul prevede ca Ucraina să cedeze Rusiei complet regiunea Donbas şi să-şi reducă forţele armate.

În schimb, Rusia ar urma să restituie Ucrainei părţi din teritoriile ocupate în provinciile Zaporojie şi Herson, ar accepta ca Ucraina să primească garanţii de securitate occidentale, dar fără aderarea la NATO şi fără prezenţa de trupe străine, iar teritoriile din Donbas cedate Rusiei ar deveni zone demilitarizate.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că o taxă turistică de 2 € ar ajuta la dezvoltarea Bucureştiului?
Observator » Ştiri externe » Viktor Orban: Următoarele 2-3 săptămâni vor fi cruciale. Europa trebuie să evite intrarea în război