Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Viktor Orban: "Viitorul se află în zona arabă, în China sau în Asia Centrală, nu în UE"

Ungaria rămâne o ţară interesantă, puternică şi angajată, iar prim-ministrul ei este cel mai longeviv premier, are experienţă pe care o poate împărtăşi cu lumea, a declarat Viktor Orbán într-un interviu publicat pe site-ul Mandiner, potrivit MTI, citează News.ro. El a precizat că va obţine de fiecare dată ceea ce este important pentru unguri.

de Redactia Observator

la 16.02.2025 , 21:07

Viktor Orban: "Viitorul se află în zona arabă, în China sau în Asia Centrală, nu în UE" Viktor Orban: "Viitorul se află în zona arabă, în China sau în Asia Centrală, nu în UE" - Profimedia

În interviul publicat duminică – acordat în avionul cu care se întorcea din Dubai – Orban a declarat că ungurii ştiu acum că viitorul nu este acolo unde trăiesc, ci în altă parte. "Iar noi trebuie acum să ataşăm Ungaria acestui viitor, nu putem rămâne doar în sistemul-cadru al Uniunii Europene. Iar Ungaria este pregătită, deschisă, a sosit, este aici".

"Noi, ungurii, suntem încă înglobaţi în istoria europeană, despre care credem că este principalul curent al istoriei mondiale. Pe atunci, Europa era încă cea mai mare economie a lumii, astăzi este doar a treia", a spus el, adăugând că în alte părţi ale lumii se ridică regiuni care erau clasate anterior mult în urma Europei. "Viitorul se află în zona arabă, în China sau în Asia Centrală, nu în Uniunea Europeană".

Viktor Orban: Voi obţine de fiecare dată ceea ce este important pentru unguri

Articolul continuă după reclamă

În ceea ce priveşte războiul ruso-ucrainean, Viktor Orbán a declarat că preşedintele american Donald Trump poate aduce pacea în viitorul apropiat. Donald Trump a făcut pasul decisiv: l-a contactat pe preşedintele rus şi se organizează o întâlnire serioasă, a menţionat premierul Ungariei. În acelaşi timp va deveni clar că încheierea unui acord nu este suficientă doar cu privire la războiul din Ucraina, ci întreaga ordine mondială trebuie să fie implicată în negocieri. Aceasta include locul Rusiei în economia mondială, în sistemul energetic mondial, în sistemul militar şi de securitate mondial, în arhitectura de securitate europeană şi mai este şi problema Ucrainei, a adăugat el.

Pe acelaşi subiect

Viktor Orbán este de părere că acest lucru se va întâmpla, dar că europenii vor rata din nou trenul. "Liderii europeni se află strânşi în cleşte, deoarece, pe de o parte, SUA, actorul dominant în cooperarea transatlantică, a luat o poziţie fruntaşă în schimbarea valorilor şi a gândirii, iar cealaltă falcă a cleştelui este populaţia însăşi, oamenii care sunt de acord cu acest lucru".

Întrebat dacă "interesele europenilor vor putea fi implicate în acordul de pace ruso-ucrainean", premierul a răspuns negativ. "Nu, pentru că nimeni nu va lupta pentru noi. Nimeni nu va lupta pentru o comunitate care nu ia poziţie, care nu luptă pentru ea însăşi. Dacă liderii vest-europeni nu înţeleg ce se întâmplă, dacă nu se implică, vor rămâne în afara aranjamentelor. Iar dacă rămân pe dinafară, nu va fi nimeni care să le reprezinte interesele".

"Noi, ungurii, vom fi acolo, conform greutăţii pe care o avem. Poate că Europa va rămâne în afară, dar Ungaria va fi întotdeauna acolo, ea menţine relaţii, iar eu voi obţine de fiecare dată ceea ce este important pentru unguri", a subliniat el.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă luaţi maşina la mâna a doua sau nouă?
Observator » Ştiri externe » Viktor Orban: "Viitorul se află în zona arabă, în China sau în Asia Centrală, nu în UE"