Antena Meniu Search
x

Cum a ajuns Vladimir Putin la mai puţin de 100 de km de Statele Unite

Vladimir Putin (71 de ani) a zburat miercuri pentru prima dată într-o vizită de lucru în Peninsula Ciukotsk (sau Ciukotka), situată în extremitatea nord-estică a Rusiei. De aici până în Alaska, SUA, este doar o aruncătură de băț, mai puţin de 100 de km. Singura dată în istorie când un lider rus a vizitat Ciukotka a fost în 2008, când președinte era Dmitri Medvedev.

de Redactia Observator

la 10.01.2024, 12:46

Vladimir Putin a sosit în Ciukotka miercuri după-amiaza, diferența de fus orar faţă de Moscova este de 9 ore. Preşedintele rus a declarat anterior că nu a vizitat încă toate regiunile Rusiei, deşi este la putere de 25 de ani, și că ar dori să viziteze Ciukotka. Această călătorie este și prima călătorie regională a lui Putin din acest an. În oraşul Anadîr unde sunt minus 25 de grade, Putin călătorește cu un vehicul de teren Predator.

Transportul nu este uşor în regiunea care este situată în întregime în zona arctică. Din cauza climei aspre, drumurile asfaltate sunt disponibile numai în orașe și satele din jurul acestora. Restul teritoriului are drumuri neasfaltate pe care deplasarea este posibilă numai iarna pe zăpada îngheţată, cu vehicule de teren. 

În Anadîr, Putin a vizitat sera unei familii, unde legumele sunt cultivate tot timpul anului în condiții de permafrost. Vladimir Putin a părăsit rareori Rusia de la începutul războiului din Ucraina, după ce Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis mandatul de arestare pe numele său.

Vladimir Putin se află astăzi la mai puţin de 100 de kilometri de Statele Unite

Profimedia

Pe acelaşi subiect

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 2 voturi
Întrebarea zilei

Unde vă petreceţi Sfintele Paşti?

Observator » Stiri externe » Cum a ajuns Vladimir Putin la mai puţin de 100 de km de Statele Unite