Video Zeci de morţi, între care 8 copii, după ce o ploaie de rachete a lovit Fâşia Gaza
Ieri a fost cea mai neagră zi de la reizbucnirea conflictului dintre Israel şi Palestina. Cel puţin 42 de oameni au murit în Fâşia Gaza, în urma bomabardamentelor dintre cele două tabere. 8 dintre morţi sunt copii.
Au fost alte 24 de ore de coşmar pentru locuitorii din Fâşia Gaza. Raidurilor Hamas, armata israeliană le-a răspuns cu o ploaie de rachete. Unul dintre aceste proiectile a lovit o clădire din Gaza în care se aflau mai multe redactii internaţionale.
În doar câteva secunde, clădirea s-a prăbuşit ca un castel de cărţi de joc. Au urmat căutări disperate după supravieţuitori. Mai mulţi oameni au fost scoşi în viaţă.
Bebeluş scos în viaţă de sub dărâmături
De sub altă clădire prăbuşită, singurul scos în viaţă a fost un bebeluş de numai şase luni. Alte zece rude de-ale sale nu au mai avut nicio şansă.
- O nouă zi de manifestații pro-palestiniene în capitalele europene și peste Ocean. "Acesta nu este război, e...
- Papa Francisc, apel la pace în Israel: ''Prea mulţi morţi nevinovaţi, chiar şi copii, acest lucru fiind teribil...
- Doi morţi şi peste 160 de răniţi într-o sinagogă din Israel, după ce strana s-a prăbuşit sub greutatea...
Sirenele de război au răsunat zi lumină. De pe o plajă din Tel Aviv, oamenii au fugit disperaţi direct în buncărele antiaeriene.
Victime sunt în ambele tabere. După 7 zile de bombardamente, numărul morţilor se apropie de 200. Printre ei şi 52 de copii. Iar Alte peste 1.500 de persoane au fost rănite.
"Am doar 10 ani. Nu mai suport această situaţie. Vreau să fiu medic sau altceva, pentru a-mi ajuta poporul, dar nu pot. Sunt doar un copil. Nu ştiu ce pot face.
Plâng în fiecare zi, când mă uit în jur. Ce am făcut ca să merităm asta?", mărturiseşte o fetiţă.
De la Vatican, Papa Francisc s-a rugat pentru pace şi a spus că violenţa este inacceptabilă.
Mă întreb, ce vor aduce această ură şi aceste răzbunări? Chiar credem că putem construi pacea distrugându-l pe celălalt?
La Ierusalim, premierul Benjamin Netanyahu a promis că va continua ofensiva militară împotriva Hamas cât va fi necesar.
Conflictul israelo-palestinian s-a reaprins la începutul săptămânii, după ce Ierusalimul a anunţat noi evacuări din teritoriile palestiniene revendicate.
Jonathan Conricus, purtătorul de cuvânt al Armatei israeliene: 2.900 de rachete au fost trase spre Israel, dintre acestea, 413 au căzut la scurtă distanţă de Fâşia Gaza şi au generat victime şi distrugeri în Fâşia Gaza.
Zeci de români se află în zona de conflict din Fâşia Gaza
În marile capitale occidentale mii de oameni au ieşit în stradă, ieri şi azi, în semn de solidaritate cu poporul palestinian.
La Paris, demonstraţia a escaladat rapid în violenţe între protestatari şi jandarmii francezi.
La Londra, câteva mii de oameni au defilat spre Ambasada Israeliană cu pancarte pe care scria "Opriţi bombardarea din Gaza", iar printre demonstranţii de la New York s-a aflat şi celebrul fotomodel Bella Hadid.
Peste 320 de români se află în zona de conflict din Fâşia Gaza. Ministerul român de Externe e anunţat că este pregătit să le acorde sprijin dacă va fi nevoie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰