Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Zelenski insistă că Ucraina e gata să deschidă negocierile de aderare la UE. Viktor Orban: "Este o glumă!"

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri la Oslo că ţara a îndeplinit toate cerinţele pentru ca UE să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina, dar a anticipat că summitul european care va aborda această chestiune nu va fi uşor din cauza opoziţiei premierului ungar Viktor Orban, transmite Agerpres.

de Redactia Observator

la 13.12.2023 , 16:05

Volodimir Zelenski și Viktor Orban Zelenski insistă că Ucraina e gata să deschidă negocierile de aderare la UE. Viktor Orban: "Este o glumă!" - Profimedia Images

"Este un fapt că Ungaria blochează. În ce ne priveşte, noi am fost foarte constructivi. Am făcut absolut totul, am urmat toate recomandările Comisiei Europene, toate recomandările partenerilor noştri", a spus Zelenski la o conferinţă de presă comună cu premierul norvegian Jonas Gahr Store, potrivit agenţiei EFE.

Preşedintele ucrainean consideră de asemenea că Viktor Orban "nu are niciun motiv" să blocheze lansarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE. "I-am cerut să-mi dea un motiv, nu trei, cinci sau zece, ci unul singur. Încă aştept un răspuns", a continuat Zelenski, potrivit France Presse.

Ungaria a acuzat în mod repetat Ucraina că încalcă drepturile minorităţii maghiare din regiunea Transcarpatia

Articolul continuă după reclamă

O eurodeputată din partidul Fidesz al lui Orban, Kinga Gal, a declarat tot miercuri, potrivit agenţiei MTI, că Ucraina nu îndeplineşte criteriile pentru deschiderea negocierilor de aderare, întrucât nu a soluţionat chestiunea drepturilor minorităţilor şi "nici măcar nu îndeplineşte cele şapte condiţii stabilite de UE pentru începerea negocierilor".

Pe acelaşi subiect

Kinga Gal a acuzat de asemenea Comisia Europeană că susţine deschiderea acestor negocieri printr-un dublu standard favorabil Ucrainei, luând o decizie sub presiune politică fără a lua în considerare implicaţiile unei viitoare aderări a acestei ţări la blocul comunitar.

Dar Ucraina are un singur plan, acela de a adera la UE, pentru că "este alegerea noastră, alegerea poporului nostru", a mai spus preşedintele Zelenski, sosit într-o vizită neanunţată în Norvegia după cea a fost în SUA, pentru a obţine mai mult sprijin occidental în războiul cu Rusia.

 "Războiul nu se câştigă fără arme"

Într-o scrisoare deschisă publicată în Financial Times, cinci lideri ai statelor nordice cu care Zelenski se întâlneşte la Oslo (Norvegia, Suedia, Danemarca, Finlanda, Islanda) au subliniat că "Ucraina nu se poate apăra în faţa Rusiei doar cu vorbe". "Războiul nu se câştigă fără arme", amintesc cei cinci lideri, insistând că "nu este momentul de a slăbi" ajutorul pentru Ucraina.

După o primă etapă în Argentina, unde a asistat la învestirea preşedintelui ultraliberal Javier Milei, preşedintele ucrainean s-a deplasat la Washington pentru a încerca să obţină noi fonduri, dar a plecat de acolo fără a reuşi să convingă Congresul divizat în această chestiune să aprobe un nou ajutor de 61,4 miliarde de dolari pentru Ucraina, afirmând doar că a primit semnale "pozitive".

Ucraina aşteaptă şi din partea UE aprobarea unui ajutor financiar de 50 de miliarde de euro pentru următorii patru ani, plus începerea negocierilor de aderare la UE, teme aflate pe agenda summitului european de joi şi vineri, dar premierul ungar Viktor Orban a ameninţat că în ambele chestiuni ar putea bloca prin veto o decizie favorabilă Ucrainei.

Orba nu dă înapoi: "Ucraina este cunoscută drept una dintre cele mai corupte ţări din lume"

"Ucraina este cunoscută drept una dintre cele mai corupte ţări din lume. Este o glumă! Nu putem lua decizia de a începe un proces de negocieri de aderare", a afirmat Orban într-un interviu publicat vineri de săptămânalul francez Le Point. Premierul ungar a mai estimat că, dacă Ucraina aderă la UE, atunci Franţa, de exemplu, va trebui să plătească în fiecare an "peste 3,5 miliarde de euro în plus la bugetul comun al Uniunii".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Zelenski insistă că Ucraina e gata să deschidă negocierile de aderare la UE. Viktor Orban: "Este o glumă!"