Zelenski nu ştie ce vor face europenii dacă Rusia atacă iar. Cere finanţarea unei armate de 800.000 de oameni
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că nu a primit încă un răspuns clar din partea aliaţilor europeni cu privire la modul concret în care ar acţiona în cazul unui nou atac rusesc asupra Ucrainei, după încheierea actualului conflict, potrivit Le Monde, informează News.ro.
"Este o problemă foarte dificilă (...). Şi este exact întrebarea pe care am pus-o tuturor partenerilor noştri. Până în prezent, nu am primit niciun răspuns clar şi fără echivoc", a declarat Zelenski, la doar o zi după summitul de la Paris al liderilor statelor membre ale Coaliției de Voință.
În urma summitului de la Paris, Kievul a primit promisiuni privind garanţii de securitate din partea Occidentului. Zelenski a declarat că observă o "voinţă politică" a aliaţilor Ucrainei de a-i furniza "garanţii de securitate solide".
Însă el pledează ca aceste garanţii să aibă un caracter constrângător juridic şi "să fie susţinute de către Parlamente, să fie susţinute de către Congresul american".
Preşedintele ucrainean consideră că, pentru a-şi garanta securitatea, Ucraina trebuie să menţină o armată de 800.000 de oameni, adică de două ori mai mare decât armatele franceză şi britanică la un loc, şi care să fie dotată cu "armament adecvat".
"Este important să depunem eforturi să garantăm finanţarea tuturor acestor lucruri", a spus Volodimir Zelenski.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰