Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Zelenski spune că mută războiul pe teritoriul Rusiei: "E un proces inevitabil, natural și absolut corect"

Război în Ucraina. Creşte tensiunea în Marea Neagră. Moscova prelungeşte cu 10 zile manevrele militare pe care le face lângă apele teritoriale ale Bulgariei. Pe front, Zelenski ameninţă că duce războiul în Rusia şi ordonă atacuri cu drone. Replica a fost dureroasă. Mai multe rachete au lovit oraşul său natal. Cinci oameni, printre care un copil de 10 ani, au murit, 53 au fost răniţi.

de Redactia Observator

la 31.07.2023 , 21:07

Rachetele Rusiei au lovit o şcoală şi un bloc cu 9 etaje în oraşul Krivoi Rog, unde s-a născut Zelenski. Bombardamentul a lăsat o gaură imensă în clădirea de locuit, iar salvatorilor le-a luat câteva ore până au scos victimele de sub dărâmături. Zelenski a denunţat crimele de război pe Twitter. A scris că ruşii continuă să terorizeze civili nevinovaţi. Atacul din oraşul lui Zelenski a fost răzbunarea Rusiei după ce două clădiri de birouri din Moscova au fost avariate de atacuri cu drone, iar bombardamentele au continuat pe teritoriul Rusiei. În oraşul Bryansk, o secţie de poliţie a fost avariată de proiectile. Este doar începutul, ameninţă Zelenski.

Ministrul Apărării din Rusia a anunţat triumfător că ofensiva Ucrainei a eşuat

"Treptat, războiul se întoarce pe teritoriul Rusiei - la centrele sale simbolice și la bazele militare. Acesta este un proces inevitabil, natural și absolut corect", a declarat Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei. Cu toate acestea, ministrul Apărării din Rusia a anunţat triumfător că ofensiva Ucrainei a eşuat. Estimează pierderile Ucrainei la 20.000 de oameni şi peste 2.200 de echipamente de luptă doar luna aceasta. "Este evident că resursele de multe miliarde de dolari care au fost transferate de țările NATO regimului de la Kiev sunt de fapt cheltuite ineficient. Acest lucru ridică mari întrebări în capitalele occidentale", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Vezi și

În Marea Neagră, Rusia a stabilit o zonă de alertă temporară inclusiv în apele teritoriale ale Bulgariei, din cauza unor exerciţii militare. Asta înseamnă că navele ucrainene cu cereale nu pot să treacă pe acolo. Între timp, publicaţia Radar Online a dezvăluit că mafia rusă s-a înfuriat pe Putin - a stricat afacerile negre cu Occidentul prin războiul început acum un an şi jumătate. Din acest motiv, mafia ar fi încercat de trei ori să îl asasineze pe liderul de la Kremlin. În atentate ar fi pierit 12 dintre oamenii preşedintelui.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Zelenski spune că mută războiul pe teritoriul Rusiei: "E un proces inevitabil, natural și absolut corect"