Zero progrese în prima zi de negocieri de pace Rusia-SUA-Ucraina. Ce pretenţii are fiecare tabără
Prima zi de negocieri dintre Rusia, Statele Unite și Ucraina, desfășurată la Abu Dhabi, s-a încheiat după patru ore și jumătate de discuții. Delegațiile au discutat despre garanțiile de securitate și arhitectura de securitate europeană după război, însă Moscova și Kievul au în continuare poziții diferite despre pașii către pace. Rusia cere ferm mai întâi stabilirea unei noi arhitecturi de securitate şi exclude oprirea războiului, în timp ce Ucraina insistă asupra încetării războiului, iar apoi negocierea unui nou cadru de securitate europeană. Spre deosebire de rundele trecute, americanii au susţinut acum implicarea europenilor în negocieri, în ciuda opoziției Rusiei.
Discuțiile din prima zi s-au concentrat pe garanțiile de securitate pentru Rusia și Ucraina, dar și arhitectura europeană de securitate după încheierea războiului, urmând ca mâine să fie abordate problemele teritoriale.
Ce au discutat ruşii, americanii şi ucrainenii la Abu Dhabi
Rusia vrea mai întâi să fie negociată arhitectura de securitate a Europoi, iar apoi încheierea războiului și un acord de pace. Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a respins ori încetarea focului, despre care spune că i-ar permite Ucrainei să își refacă armata și să recupereze pierderile militare. Oficialul rus a criticat implicarea europenilor în discuțiile cu americanii, dar recunoaște că Rusia nu poate împiedica SUA să se consulte cu Ucraina și cu statele europene.
În schimb, ucrainenii au transmis clar că poziția lor principală este că, mai întâi, războiul trebuie să înceteze. Abia după aceea se poate trece la crearea unei noi arhitecturi de securitate în Europa, care trebuie să asigure stabilitatea pe termen lung și să împiedice repetarea agresiunii, scrie presa de la Kiev. De cealaltă parte, Jared Kushner a sugerat practic europenilor să aibă încredere în Putin.
Nouă rundă de negocieri trilaterale între Rusia, Statele Unite și Ucraina s-a încheiat după patru ore și jumătate, cu o pauză de 40 de minute. Ele vor continua şi mâine. Delegația Rusiei este condusă de consilierul lui Vladimir Putin, Vladimir Medinski, iar cea a Ucrainei, de șeful Serviciului de Informații Externe, Rustem Umerov. Statele Unite sunt reprezentate de emisarii lui Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner.
Sunt primele discuții după cele din februarie, de la Geneva. Înainte de negocierile cu ruşii, delegația ucraineană a avut întâlniri separate cu partenerii europeni și americani. Au convenit să discute despre reorganizarea sistemului de securitate al Europei după război, scrie Politico.
Rusia nu acceptă o încetare a focului, cere mai întâi o nouă arhitectură de securitate europeană
Aflat la o conferință la Moscova, ministrul rus de externe a transmis ferm că exclude o încetare a focului fără ca înainte să fie decisă o arhitectură europeană de securitate. "Ceea ce auzim acum de la Bruxelles și din alte capitale ale țărilor Uniunii Europene este cererea pentru o încetare imediată a focului. Așa cum a spus (președinta Comisiei Europene) Ursula von der Leyen, nu vor avea loc discuții despre arhitectura de securitate înainte de instituirea unei încetări durabile a focului", a declarat Lavrov la un forum pe teme de securitate.
"Este din nou aceeași logică veche. Trebuie, cu orice preț, să câștige timp pentru clienții lor, regimul de la Kiev, și să folosească acest timp pentru a reface, într-o anumită măsură, pierderile militare suferite de acesta. Nu vom accepta acest lucru (încetarea imediată a focului)", a completat oficialul rus.
Lavrov a făcut şi o ironie. "Americanii au spus că, înainte de discuțiile cu delegația noastră, se vor întâlni cu ucrainenii și cu europenii, probabil ca să se molipsească de entuziasmul și de preocuparea lor pentru o pace durabilă. Nu cred că acesta este un mod de lucru promițător", a mai spus ministrul rus.
Totuşi el a insistat că "nu putem și nici nu vrem să îi împiedicăm pe americani să comunice cu cei cu care consideră necesar să discute, dacă ei spun că acest lucru ar facilita negocierile. Vom vedea. Însă ideea de a stabili mai întâi aspectele clare ale viitoarei arhitecturi de securitate și abia apoi de a trece la soluționarea propriu-zisă a conflictului ruso-ucrainean este pe deplin rezonabilă".
Lavrov a mai spus că Rusia nu-şi face iluzii în legătură cu administraţia Trump, dar a insistat că se deosebește radical de cea a predecesorului Joe Biden, "care a refuzat cu aroganță să discute despre garanțiile de securitate colectivă". "Fără a ne face iluzii, ținând cont de experiențele anterioare, sperăm că de data aceasta administrația SUA este hotărâtă să continue acest dialog axat pe obținerea unui echilibru onest al intereselor care să nu afecteze securitatea nimănui", a subliniat Lavrov
Lavrov a reamintit că Rusia are propriul "document cu postulate la acest capitol", referindu-se la ultimatumul prezentat Occidentului la sfârșitul anului 2021, când Moscova a cerut crearea unei noi arhitecturi europene de securitate în care NATO să se retragă din Europa de Est și a amenințat, în caz contrar, cu "măsuri tehnico-militare", după care a urmat, în februarie 2022, invazia rusă în Ucraina.
Ginerele lui Donald Trump, Jared Kushner, a îndemnat şi el la crearea unui nou cadru de securitate pentru Ucraina și Rusia, precum și pentru Europa. "Speranța astăzi nu este doar de a discuta chestiuni bilaterale și de a vedea cum să punem capăt războiului (...), ci și de a determina cum să stabilim relații bune de securitate între Ucraina, Rusia și Europa, nu doar pentru a pune capăt acestui război, ci și pentru a elabora un nou cadru", a explicat el.
"Avem nevoie de un sistem nou care să asigure pacea timp de decenii, dacă nu sute de ani (...) Să sperăm că acesta este ultimul război!", a spus emisarul american la începutul discuţiilor. El a asigurat anterior că NATO va rămâne piatra de temelie a securității în Europa și a apărat integritatea teritorială a tuturor țărilor și dreptul acestora de a alege alianțele din care doresc să facă parte.
Şi celălalt emisar american, Steve Witkoff, a vorbit despre coordonarea eforturilor menite să pună capăt războiului și aranjamente de securitate postbelice. Într-o postare pe rețeaua socială X, el a menționat că au fost abordate modalități de consolidare, după încheierea războiului, a instituțiilor și acordurilor europene de securitate existente, recunoscând, în același timp, că abordarea preocupărilor legate de securitatea postbelică și reducerea riscului unui alt conflict în viitor sunt esențiale.
Un membru al delegației ruse, neprecizat de Reuters, a spus că obiectivul principal al noilor negocieri de pace va fi o încercare de schițare a elementelor-cheie ale unui nou cadru de securitate postbelic în Europa.
Europa și SUA, de acord să revizuiască sistemul european de securitate
Într-o declarație comună publicată azi, europenii și americanii și-au reafirmat angajamentul față de un sistem de securitate european puternic, odată ce pacea va reveni în Ucraina, adăugând că suveranitatea și integritatea teritorială a acesteia trebuie garantate în orice acord viitor.
Conform textului declarației, SUA și Europa și-au "reafirmat angajamentul comun față de o arhitectură și mecanisme de securitate europene solide pentru perioada postbelică" și au subliniat că "orice viitor acord trebuie să respecte suveranitatea, integritatea teritorială, capacitatea de decizie independentă şi să ofere garanţii de securitate credibile pentru Ucraina".
