Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ziua Morților, celebrată în întreaga lume: altare, parade și ritualuri în memoria celor dragi

Milioane de oameni din întreaga lume celebrează Ziua Morţilor - tradiţie plină de culoare, emoţie şi respect. Se spune că în această zi cei din lumea de dincolo se întorc pe pământ, iar cei vii trebuie să-i întampine cu flori, mâncăruri şi băuturi.

de Redactia Observator

la 02.11.2025 , 08:41

Au spus rugăciuni, au aprins lumânări şi i-au întâmpinat pe cei dragi trecuţi în nefiinţă cu mâncare şi băutură. Aşa au început mexicanii sărbătoarea de Ziua Morţilor.

"Mulţi dintre noi obişnuim să le aducem mâncarea preferată, ceea ce le plăcea când erau în viaţă. Avem tradiţia de a veni şi de a petrece întreaga noapte cu ei", spune o femeie din Mexic.

Ceremoniile au început încă de vineri seara. Familiile au pregătit altarele de acasă şi mormintele le-au decorat cu fotografii şi flori. Primii de care îşi amintesc, însă, sunt cei mici care nu mai sunt printre noi şi în memoria lor sunt aduse jucării. În ultimii ani, oamenii au amenajat altare chiar şi pentru animalele lor de companie.

Articolul continuă după reclamă

În capitală, mii de oameni s-au distrat la parada care devine mai spectaculoasă de la un an la altul. Show-ul a fost completat de care alegorice gigantice, muzică şi costume colorate.

"Ziua Morţilor este sărbătoarea mea preferată din an, datorită credinţei sincere pe care noi, mexicanii, o avem, şi anume că cei dragi care au trecut în nefiinţă vin să ne viziteze", spune un mexican.

Sărbătoarea, respectată cu stricteţe şi în Peru

La cel mai cimitir din Peru, mii de peruvieni au mers la mormintele rudelor.

"Acum că nu mai sunt, venim să-i vedem. Trebuie să fim alături de ei până la sfârşit. Întotdeauna ne simţim trişti pentru părinţii noştri, dar ştiţi, viaţa nu este eternă. Cu toţii urmăm această cale", susţine un peruvian.

Comunităţile latino-americane din SUA au sărbătorit şi ele

Şi comunităţile latino-americane din mai multe oraşe din Statele Unite au sărbătorit. La un liceu din Minneapolis, elevii au avut parte de un spectacol de dans tradiţional atzec.

"Ştiu că atunci când comunitatea ne vede dansând, se simte mai puternică, simte dragostea", spune o participantă.

Oamenii au păşit printr-un arc de flori de hârtie ca să primească spiritele celor dragi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că impozitul pe locuințe ar trebui recalculat anual în funcție de piața imobiliară?
Observator » Ştiri externe » Ziua Morților, celebrată în întreaga lume: altare, parade și ritualuri în memoria celor dragi