Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O femeie de 87 de ani din Hunedoara a fost violată de un bărbat, apoi lovită cu pumnii până a murit. Agresorul a fost arestat

Este anchetă în Hunedoara. Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a violat o femeie de 87 de ani, iar apoi iar apoi a lovit-o de mai multe ori cu pumnul în faţă până aceasta a murit

de Redactia Observator

la 06.06.2022 , 17:33

O femeie de 87 de ani din Hunedoara a fost violată de un bărbat O femeie de 87 de ani din Hunedoara a fost violată de un bărbat - Shutterstock

Nenorocirea a avut loc la începutul lunii mai, în localitatea Vulcan. Bărbatul a intrat în casa femeii după ce a forţat una dintre ferestre. Profitând că aceasta era imobilizată la pat, agresorul a început să o abuzeze, violând-o. Imediat după orori, bărbatul a început să o lovească în repetate rânduri cu pumnii în faţă şi a legat-o la gură pentru ca aceasta să nu poată ţipa şi cineva să descopere cele întâmplate. Loviturile au fost atât de puternice încât femeia a murit pe loc.

Bărbatul a încercat să ascundă fapta

Bărbatul a fost arestat preventiv de Tribunalul Hunedoara Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a transmis, luni, printr-un comunicat de presă, că procurorii au început urmărirea penală a unui bărbat pentru omor calificat, viol şi violare de domiciliu. 

Articolul continuă după reclamă

"Din cercetările efectuate în cauză, rezultă că în nopatea de 4/5 mai, în jurul orei 04.00, inculpatul G.A. a pătruns fără drept, prin forţarea geamului, în locuinţa victimei M.L., în vârstă de 87 de ani, situată în municipiul Vulcan, unde, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra (imobilizată la pat), a întreţinut un raport sexual normal cu victima, iar apoi, pentru a împiedica descoperirea sa şi a faptelor comise ca urmare a ţipetelor victimei, a lovit-o pe aceasta în mod repetat cu pumnul în zona feţei şi i-a acoperit gura cu mâna, provocându-i leziuni care au dus la decesul victimei”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Bărbatul a fost reţinut, iniţial, pentru 24 de ore, fiind prezentat Tribunalului Hunedoara, care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Faptele grave de corupţie nu ar trebui să se prescrie. Sunteţi de acord cu premierul Bolojan?
Observator » Evenimente » O femeie de 87 de ani din Hunedoara a fost violată de un bărbat, apoi lovită cu pumnii până a murit. Agresorul a fost arestat