Antena Meniu Search
x

Video 1.200 de euro costă cea mai scumpă piesă expusă la cea mai mare expoziţie de bijuterii contemporane din Bucureşti

O invitaţie acum pentru toţi cei care iubesc bijuteriile şi cărora le place să se răsfeţe cu lucruri frumoase. Până mâine, avem cea mai mare expoziţie de bijuterii contemporane în mai multe locaţii din Capitală. Şi sunt designeri din toată lumea! Iar dacă nu ştiţi la ce să vă aşteptaţi, vă spunem aşa: în cazul bijuteriei contemporane, e greu de decis dacă o punem pe inelar sau... în ramă.

de Redactia Observator

la 07.10.2023, 10:11

Vezi și
  • Expoziţia de bijuterii contemporane, din Bucureşti, este deschisă până duminică.

Patricia este româncă, dar stabilită de mulţi ani în America. Creează bijuterii cu tematică din... filmele science-fiction. Mama ei a inspirat-o. Femeia este de meserie programator.

Patricia Muşat, bijutier: Pentru mine tehnologia şi arta sunt foarte interesante. M-am inspirat din tehnologie şi să fac bijuterii care au tehnologie înăuntru. Aşa că dacă deschizi bijuteria poţi să scanezi şi ăsta este un NFC chip şi când o scanezi e conectat la un digital contract şi asta semnifică că este un contract de autenticitate.

În micul ei atelier, cu o piatră şi un arzător, Diana reproduce prin bijuterii, caligrafia japoneză.

Diana Toboşaru, bijutier: M-am inspirat din caligrafia japoneză a cercului Enso, un cerc care îl faci dintr-un singur condei, dintr-o singură mişcare şi care cred că vrea să surprindă printre multe alte lucruri, clipa în perfectiunea şi imperfecţiunea ei în acelaşi timp. Pornind de la această idee, am găsit o ceară tot aşa, japoneză, care se încălzeşte în palmă spre deosebire de alte tipuri de ceară care se folosesc în bijuterie şi a cărei mişcare rămâne ulterior întipărita în clipa în care tu o faci.

Pe acelaşi subiect

Yuqing Wu a venit tocmai din China pentru expoziţie. Şi pe el tot un părinte l-a îndrumat- tatăl lui, tot bijutier de profesie. Tânărul şi-a dezvoltat însă propriul stil. Acum, creează bijuterii 3D reinterpretate după creaţiile tatălui.

Yuqing Wu, bijutier: Dar pentru mine bijuteriile sunt mai mult decât valoarea, mai mult decât comerţul, sunt de fapt despre purtarea emoţiilor, purtarea iubirii oamenilor, purtarea unui legământ familial.

România este o piaţă relativ nouă pentru bijuteriile contemporane. Dar... suntem deschişi. Iar evenimentul tocmai asta face: ne adaugă pe harta internaţională a bijuteriilor de autor. 

David Sandu, curator expoziţie: Este vorba de mai mult de 230 de designeri din 35 de ţări cu un juriu internaţional care chiar acum se mişcă printre bijuterii şi caută propuneri pentru premiile pe care o să le acorde. Zilele de sâmbătă şi de duminică sunt rezervate şi unui târg special unde veţi putea să îi întâlniţi pe designeri. Purtătorul bijuteriei devine ambasadorul unui artist.

Cea mai scumpă bijuterie expusă costă aproximativ 1200 de Euro. Târgul rămâne deschis până duminică, la Biblioteca Naţională, dar şi în alte patru locaţii spectaculoase din Bucureşti.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Când ţineţi post negru, renunţaţi inclusiv la apă?

Observator » Inedit » 1.200 de euro costă cea mai scumpă piesă expusă la cea mai mare expoziţie de bijuterii contemporane din Bucureşti