Antena Meniu Search
x

Curs valutar

23 aprilie. OBICEIURI și TRADIȚII de Sfântul GHEORGHE

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, este unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul ortodox, sărbătorit, în fiecare an, la data de 23 aprilie

de Redactia Observator

la 21.04.2015 , 21:53

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, este unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul ortodox, sărbătorit, în fiecare an, la data de 23 aprilie

În ajunul zilei de 23 aprilie oamenii pregăteau cu grijă brazde verzi, tăiate sub formă pătrată, în care înfigeau ramuri înmugurite de salcie și flori galbene de primavară cunoscute.

În noaptea sau dimineața zilei de Sfântul Gheorghe, bărbatul, așază brazdele, astfel împodobite, "de strajă" la stâlpii porților si ai caselor, la ferestrele și ușile caselor și grajdurilor, în grădini și pe mormintele din cimitire. 

Articolul continuă după reclamă

O altă practică care se săvârșea acum era împodobirea donițelor de muls vacile cu multă verdeață și flori de primavară. 

În ajunul zilei de Sfântul Gheorghe, fetele de măritat credeau că își pot vedea ursitul dacă priveau, în această noapte, într-o cofă plină cu apă.

În dimineața zilei de 23 aprilie tot ele, fetele, puneau în mijlocul drumului brazde verzi, împodobite cu coronițe, pentru a observa, pe furiș, care fecior va câlca peste ele. Daca flăcăii ce le erau dragi nu călcau pe coronițe, fetele credeau că în acel an se vor căsători. 

Femeile căsătorite săvârșeau și ele practici magice pentru bunul mers în gospodarie. De exemplu, în dimineața zilei, înainte de răsăritul soarelui, mergeau în pădure și culegeau plante doar de ele știute, pe care le adăugau în hrana animalelor, în credința că vacile vor da lapte mult și de bună calitate.

Dintre toate obiceiurile de Sfântul Gheorghe, în comunitățile sătești contemporane se mai păstrează obiceiul împodobirii stâlpilor de la poartă cu ramuri verzi de salcie înmugurită și flori galbene, înfipte în brazde înverzite, potrivit crestinortodox.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Inedit » 23 aprilie. OBICEIURI și TRADIȚII de Sfântul GHEORGHE