Ai mâinile şi picioarele RECI? Iată câteva modalităţi de a scăpa de această problemă
Foarte multe persoane sunt afectate de problemele de circulaţie, care se manifestă la nivelul extremităţilor

Foarte multe persoane sunt afectate de problemele de circulaţie, care se manifestă la nivelul extremităţilor
Acesta poate fi şi un semn că trebuie să îţi schimbi stilul de viaţă. În primul rând, trebuie să creşti activitatea fizică. Dacă nu ai suficient timp şi energie să-ţi faci regulat exerciţiile, ţine cont de a aceste remedii:
- Papa Francisc se simte tot mai bine, dar va avea nevoie de luni întregi de recuperare: "O îmbunătățire...
- Regele Charles a ajuns la spital din cauza unor efecte secundare provocate de tratamentul împotriva cancerului
- Boala gravă de care Gheorghe a aflat că suferă după ce a avut dureri în piept. Suntem pe primul loc în Europa
- Un tată din UK a descoperit un simptom ciudat în timp ce mânca un sandviş. Acum mai are doar câteva luni de trăit
- Criză de medicamente în farmacii. Pericolul pastilelor falsificate, cumpărate de pe piaţa neagră: "Nici nu mi-am...
Usturoi
Acesta îmbunătăţeşte circulaţia sângelui, reduce tensiunea arterială şi previne acumularea de trombocite din sânge. Un studiu studiu publicat în Journal of Nutrition în 2006 a constatat că usturoiul este extrem de benefic pentru sănătatea cardiovasculară. Mai mult decât atât, acesta previne formarea de acumularea plăcii în artere reducând astfel riscul de ateroscleroza.
Apă
Aportul adecvat de apă este esenţial pentru funcţionarea corespunzătoare a organismului. Potrivit nutriţioniştilor, un adult ar trebui să bea între 1,5 şi doi litri de apă pe zi.
Ghimbir
Este extrem de benefic pentru stimularea circulaţiei sângelui. Consumul regulat de ghimbir previne formarea de cheaguri de sânge în organism, reducând astfel riscul de boli cardiovasculare. Aceasta rădăcină remarcabilă conţine gingerol şi zingerone, care au un efect de încălzire asupra organismului, şi, prin urmare îmbunătăţeşte circulaţia sângelui.
Ardei iute
Capsaicina stimulează fluxul de sânge în tot corpul şi organele. De asemenea, întăreşte pereţii arterelor şi ai capilarelor. În plus, ameliorează simptomele legate de circulaţia slabă a sângelui cum ar fi durerea, picioarele reci sau furnicăturile la nivelul picioarelor.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰