Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Avionul "buclucaş" care a creat panică pe TikTok, transformat în hotel de 5 stele. Cum va arăta la final

Un avion Boeing 737 a fost transportat în weekned pe DN1. Imaginile cu transportul agabaritic au fost filmate şi distribuite de mulţi oameni pe reţelele de socializare. Unele dintre clipuri au fost, însă, însoţite de mesaje de panică, inclusiv despre cum autorităţile ar încerca să muşamalizeze un accident aviatic. În realitate, aeronava scoasă din funcţiune a fost cumpărată de un investitor care vrea sa o transforme în hotel.

de Redactia Observator

la 10.11.2025 , 14:25

Aeronava Boeing 737 care a aparţinut în trecut companiei Blue Air, şi-a găsit un nou scop. Ea nu va mai transporta pasageri, ci va găzdui turişi. Avionul a fost transportat de la Aeroportul Otopeni până în zona Râşnov. Acolo va trece printr-un proces de transformare la finalul căruia va deveni unitate de cazare de 5 stele. Primarul oraşului Râşnov a confirmat că a eliberat un certificat de urbanism în acest sens.

Cazare în avion

Avionul va intra într-un proces de transformare şi va deveni hotel de 5 stele. El va avea mai multe camere, precum şi toate facilităţile unei cazări de lux.

Articolul continuă după reclamă

"Pentru această investiţie a fost eliberat un certificat de urbanism care are ca obiect transformarea unui avion real într-o unitate de cazare premium şi într-o atracţie turistică inovatoare.

Conceptul care mi-a fost prezentat este gândit astfel încât să se integreze armonios în peisajul natural şi să nu producă niciun fel de disconfort comunităţii.

Dacă va fi realizat conform intenţiei, acest proiect ar putea deveni primul hotel de acest tip din România, aducând un plus de vizibilitate, inovaţie şi turism responsabil pentru Râşnov.

Primăria Râşnov va urmări respectarea tuturor normelor legale, urbanistice şi de mediu, astfel încât această iniţiativă privată să se dezvolte în mod echilibrat şi benefic pentru comunitate", a spus primarul Horia Motrescu.

Ce facilităţi va oferi avionul-hotel

Potrivit planului investitorului care a achiziţionat aeronava pentru a o transforma în unitate de cazare, viitorii turişti se vor putea bucura de tururi private ale aeronavei, petreceri tematice şi evenimente corporate, dar şi de experienţe gastronomice exclusiviste.

Mai multe imagini cu viitorul hotel în GALERIA FOTO.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Prețurile pentru sărbători v-au schimbat lista de cumpărături?
Observator » Inedit » Avionul "buclucaş" care a creat panică pe TikTok, transformat în hotel de 5 stele. Cum va arăta la final