Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cât costă cazarea în "hotelul de zero stele" din Elveţia. O cameră fără pereţi şi tavan, la doi paşi de o benzinărie. "Nu somnul este important"

"N-am putut să dorm" şi "camera mea a fost prea zgomotoasă" se numără printre plângerile primite de la clienţi de care hotelierii se tem cel mai mult, însă pentru fraţii Riklin acesta este tocmai scopul celei mai recente instalaţii artistice a lor, un "hotel de zero stele".

de Ovidiu Cojocaru

la 26.06.2022 , 11:59

Hotel de zero stele în Elveţia Hotel de zero stele în Elveţia - Twitter @ianbremmer

Camera de hotel a artiştilor conceptualişti elveţieni constă, în esenţă, dintr-un pat dublu pe o platformă, cu două noptiere şi veioze. Nu există pereţi, tavan sau uşi care să ofere intimitate sau adăpost, scrie Agerpres.

Cei doi au înfiinţat camera de hotel de zero stele pe marginea unui drum, lângă o benzinărie din satul Saillon, în cantonul Valais, din sudul Elveţiei.

Hotelul în care ai parte de gălăgie

Articolul continuă după reclamă

Intenţia a fost de a-i determina pe oaspeţi să se gândească la problemele cu care se confruntă lumea şi de a-i inspira să acţioneze în mod diferit, după cum au explicat fraţii gemeni.

Pe acelaşi subiect

Ei au mai creat paturi similare în locuri idilice, însă aceasta este prima lor cameră "anti-idilică".

"Nu somnul este important", a explicat Frank Riklin. "Ceea ce este important este să reflectăm asupra situaţiei actuale din lume. A sta aici este o declaraţie despre necesitatea unor schimbări urgente în societate", a adăugat artistul.

Oaspeţii sunt invitaţi ca în timp ce încearcă să doarmă să se gândească la subiecte precum schimbările climatice, războiul şi nesfârşita căutare a perfecţiunii şi la daunele pe care acestea le provoacă planetei.

"Pe scurt, acum nu este momentul să dormim, trebuie să reacţionăm", a declarat Patrik. "Dacă vom continua în aceeaşi direcţie ca astăzi, ar putea exista mai multe locuri anti-idilice decât idilice", a precizat el.

Proiectul, care a fost dezvoltat împreună cu hotelierul Daniel Charbonnier, oferă, de asemenea, trei apartamente de zero stele într-o locaţie idilică, o podgorie situată pe un deal pitoresc.

Aceste camere de hotel, ce oferă serviciul unui majordom care oferă băuturi şi micul dejun, vor fi disponibile de la 1 iulie până la 18 septembrie. Preţul unei nopţi de somn imperfecte: 325 de franci elveţieni (337 de dolari americani).

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ovidiu Cojocaru Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Inedit » Cât costă cazarea în "hotelul de zero stele" din Elveţia. O cameră fără pereţi şi tavan, la doi paşi de o benzinărie. "Nu somnul este important"